Nu este exclus ca afluxul de imigranţi în UE să fie finanţat de Rusia – oficial ceh
‘Am o informaţie pe care nu o pot demonstra sută la sută, însă nu am niciun motiv să nu-i dau crezare. Nu sunt în stare să demonstrez aceasta, însă ne putem întreba intereselor cui serveşte actuala campanie masivă îndreptată spre UE. Pot spune că o UE unită şi puternică nu este în mod sigur aspiraţia Rusiei’, a declarat ministrul ceh referitor la actualul aflux de imigranţi în UE.
Martin Stropnicky a precizat că deţine această informaţie de la Ministerul Apărării ungar. ‘Mi s-a spus că refugiaţii sunt transportaţi în autobuze finanţate, probabil, din Rusia’, a declarat ministrul ceh al apărării cu privire la modul în care imigranţii ajung din peninsula balcanică în spaţiul Schengen.
UE se confruntă cu cel mai mare val de imigranţi de după Al Doilea Război Mondial, dinspre ţări ale Orientului Mijlociu şi Africii. Acest aflux pune, potrivit unor oficiali europeni, o mare presiune pe bugetele naţionale ale ţărilor din UE, mai ales în Italia, Grecia, Germania, Austria şi Ungaria, ţări considerate ‘porţi de intrare’ în UE.