Nu există niciun medicament ieşit de sub patent care să nu poată fi produs în România – PRIMER

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) cere implicarea specialiştilor din coaliţia PSD-ALDE şi din Guvern în discuţiile privitoare la metodologia de calcul pentru preţurile medicamentelor şi pentru taxa clawback, atrăgând atenţia că nu există niciun medicament ieşit de sub patent, indiferent de forma de prezentare, care să nu poată fi produs în ţara noastră.
Economica.net - mar, 27 mart. 2018, 11:39
Nu există niciun medicament ieşit de sub patent care să nu poată fi produs în România - PRIMER

PRIMER susţine într-un comunicat de presă că Ministerul Sănătăţii nu cheamă producătorii români la discuţii cu privire la posibilitatea fabricării medicamentelor deficitare şi la elaborarea unor direcţii ţintite de dezvoltare industrială care să asigure accesul normal al pacienţilor la acestea şi arată că România riscă să nu mai fabrice medicamente esenţiale.

”Singurele medicamente care au dispărut în ultimii 3 ani sunt medicamentele accesibile, sub 25 lei, care nu mai pot fi comercializate din cauza metodologiei eronate şi discriminatorii de preţuri, a dublării taxei clawback şi a escaladării ‘taxei de raft’. Peste 95% din cele 2.000 de medicamente despre care s-a afirmat că au dispărut din farmacii sunt ieftine, iar ceea ce este mai îngrijorător este că aproximativ 25% dintre ele erau fabricate în ţară – reamintim că în perioada 2006-2016, datorită politicilor din zona medicamentului elaborate de Ministerul Sănătăţii în afara oricărui dialog cu fabricile din ţară, acestea şi-au redus producţia cu peste 40%, de la 314 milioane de cutii de medicamente fabricate în 2006 la doar 190 de milioane în 2016”’, subliniază directorul executiv PRIMER, Dragoş Damian.

În context, el spune că România exportă medicamente în peste 100 de ţări din cele peste 30 de situri industriale prezente în ţară, ”dar acestea sunt din păcate ocolite sau ignorate tocmai de către reprezentanţii Ministerului Sănătăţii’ de peste 10 ani.

Te-ar mai putea interesa și
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți până în 2030
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți ...
Digi își accelerează planurile de expansiune din Spania și vrea să dubleze dimensiunea rețelei proprii de fibră optică și de telefonie mobilă în următorii ani, a declarat Marius Varzaru,......
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri de miniștri (Video)
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri ...
Comitetul Politic al Uniunii Salvaţi România a votat sâmbătă cu privire la intrarea la guvernare în coaliţia proeuropeană ...
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial Transporturi
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, cel care a promis că va merge zilnici pe lotul 3 Sud al A0, ...
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
Cincisprezece cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Iran, anunţă sâmbătă Ministerul ...