Nu există un risc semnificativ de contagiune a sistemului financiar european în urma falimentului Silicon Valley Bank, dă asigurări comisarul european Paolo Gentiloni
„Nu avem o contagiune directă şi posibilitatea unui impact direct este ceva ce trebuie să supraveghem, dar în acest moment nu vedem un risc semnificativ”, a declarat Gentiloni la Bruxelles, înaintea unei reuniuni a miniştrilor de finanţe din zona euro.
Un val de retragere a depozitelor a provocat săptămâna trecută falimentul a trei bănci americane, SVB, Signature Bank şi Silvergate Bank, cea din urmă fiind o bancă mai mică şi cunoscută pentru legăturile sale privilegiate cu zona criptomonedelor. SVB, care nu a reuşit să facă faţă retragerilor masive ale depozitelor, a fost închisă vineri de către autorităţile americane.
Acestea din urmă au anunţat duminică o serie de măsuri pentru a asigura persoanele fizice şi companiile asupra solidităţii sistemului bancar american, în special garantarea retragerii integrale a depozitelor de la SVB.
Americanii pot „avea încredere” în sistemul lor bancar, întrucât acesta este „solid”, a dat asigurări luni şi preşedintele american Joe Biden, în timp ce autorităţile încearcă să evite cu orice preţ o stare de panică ce ar împinge deponenţii la retrageri masive din bănci, un „bank run” cu efecte potenţial devastatoare.
„Apreciem şi am luat notă de iniţiativa autorităţilor americane pentru a evita o contagiune în SUA”, a mai declarat comisarul Paolo Gentiloni, adăugând că Bruxellesul „urmăreşte situaţia în contact strâns cu Banca Centrală Europeană (BCE)”, în timp ce băncile europene iau măsurile corespunzătoare pentru a înlătura riscul de contagiune.
Comentând asupra scăderii valorii indicilor bursieri în Europa după colapsul SVB, comisarul european a apreciat că o asemenea situaţie era de aşteptat. „Era ceva previzibil, dar acesta este un lucru. Evaluarea existenţei unui risc real de contagiune este un alt lucru. Nu cred că în acest moment avem un risc real de contagiune în Europa”, a insistat el.