Nu se face conversia datoriilor Oltchim în acţiuni. Vezi metoda prin care se va privatiza fabrica

Conversia datoriei de 250 de milioane de euro pe care Oltchim o are la AVAS ar face imposibilă vânzarea combinatului petrochimic. Soluţia ar fi cesionarea creanţelor statului la Oltchim către un investitor împreună cu vânzarea pachetului majoritar la un preţ simbolic
Florin Cojocaru - mie, 22 aug. 2012, 21:05
Nu se face conversia datoriilor Oltchim în acţiuni. Vezi metoda prin care se va privatiza fabrica

Statul nu va vota pentru conversia datoriilor Oltchim  către AVAS în acţiuni iar strategia de privatizare a combinatului vâlcean va fi schimbată în perioada imediat următoare, au spus, pentru ECONOMICA.NET, surse guvernamentale. Privatizarea companiei va fi făcută, conform programului, până în 15 septembrie însă statul va vinde pe o sumă insignifiantă cele 54% din acţiuni pe care le deţine unui investitor  interesat.

 Banii pentru stat vor veni din cesionarea către investitor a celor mai mari două creanţe pe care le deţine la Oltchim: cea a AVAS de 250 de milioane de euro şi cea a Electrica de 150 de milioane de euro care împreună înseamnă mai mult de jumătate din datoriile totale ale combinatului. „Dacă facem conversia datoriei către AVAS în acţiuni vom ajunge la un procent de 99% din acţiunile combinatului. Să zicem că ne înţelegem cu un investitor asupra unei sume de vânzare. Imediat după încheierea procesului de privatizare băncile şi Electrica vor cere falimentul Oltchim şi îl vor obţine. Şi atunci cu ce s-ar alege investitorul? Cine şi-ar risca banii la aşa ceva? Vom face altceva. Eu, ca stat, nu fac conversia, îi cedez pachetul de 54%, să zicem pe 1 euro, şi negociez cu el cesionarea creanţelor AVAS şi Electrica. Atunci, investitorul va avea şi pachetul majoritar la Oltchim şi va fi şi cel mai mare creditor astfel încât o cerere de faliment din partea băncilor şi a altor creditori nu va avea succes”, au precizat sursele. În prezent se caută un asemenea investitor dispus să preia Oltchim.

În ultimii ani, de combinatul vâlcean s-au interesat companii precum TISE din Rusia, PCC SE din Germania, Pegamont şi Aisa Invest din România.

Oltchim are datorii totale de 720 de milioane de euro din care 250 de milioane de euro la AVAS, 150 de milioane de euro la Electrica, deţinută de stat, 130 de milioane de euro la bănci, 43 de milioane de euro reprezentând avansuri încasate de la clienţi şi 147 de milioane de euro sunt alte datorii.

Acţionarii Oltchim sunt statul cu 54%, PCC SE şi Nachbar cu 32%, restul fiin micii acţionari. Privatizarea Oltchim este cerută insistent de FMI.

Vezi aici ce se întâmplă dacă nu facem precum ne cere FMI

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...