UPDATE NU se pot plăti taxele: Sistemul ANAF de plată a impozitelor s-a defectat
De asemenea, Spaţiul Virtual Privat, lansat cu mult zgomot anul trecut este inoperabil.
Cititorii care ne-au semnalat problema de la ANAF ne-au spus că au fost trimişi acasă de lucrătorii de la ghişeu, spunându-le să revină săptămâna viitoare.
„La ANAF sector 6, în jurul orei 11, mai mulţi contribuabili îşi depuneau declaraţiile estimate de venit aferente 2015, dar şi alte documente. Erau doar două ghişee deschise, la fiecare dintre acestea aşteptând în jur de 10 persoane.
Cei care doreau să plătească, dar nu aveau deja avizele de plată, au fost însă trimişi acasă. Funcţionarii le transmiteau să vină săptămăna viitoare, pentru că nu le funcţionează sistemul informatic. În consecinţă, nu puteau să ofere contribuabililor informaţii despre impozitele şi taxele pe care le au de achitat. La ghişeul unde se făceau plăţi erau doar două persoane, dar acestea aveau deja avize de plată, primite, cel mai probabil, prin poştă”, ni s-a scris într-un mail venit la redacţie.
Contactaţi de ECONOMICA.NET, oficialii ANAF au recunoscut problema, dar spun că e posibil să fie rezolvată în câteva ore.
UPDATE: Explicaţia Fiscului
Reprezentanţii Fiscului ne-au spus că această problemă apare în fiecare an în prima zi lucrătoare de după 1 ianuarie. Motivul ar fi închiderea situaţiilor financiare pe anul precedent. De aceea, sistemul se blochează pentru câteva ore. Ei au adăugat că în circa o oră se pot relua plăţile. Programul de funcţionare al agenţiilor va fi azi prelungit până la orele 18.00