„Nu voi dezamăgi”, spune PNL-istul Pecingină, proaspăt numit secretar de stat la Finanţe. Presa gorjeană spune că e „traseist”

15 01. 2020
pecingina_si_valceanu_54955900

Gheorghe Pecingină, vicepreședinte PNL Gorj, a fost numit luni, 13 ianuarie, în funcția de secretar de stat la Ministerul Finanțelor. Decizia premierului Ludovic Orban a fost publicată în Monitorul Oficial.

Pecingină nu a ocupat până acum funcții publice, practicând doar avocatura în cadrul Baroului Gorj. La scurt timp după ce liberalii au preluat guvernarea, liderul PNL a anunțat, la un post de radio, că nu este interesat să ocupe vreo funcție, fie ea și la nivel central.

Acum, Pecingină susține că această funcție reprezintă „un pas înainte” în cariera sa politică. „Sunt convins că nu voi dezamăgi. În CV-ul meu am și studii economice, sunt licențiat și chiar am și master în studii economice, dar nu voi brava, mă voi ocupa de partea juridică în Ministerul de Finanțe”, a declarat public Gheorghe Pecingină.

„Este o persoană care se va achita de sarcini cu brio. Când dai o lege economică, te lovești și de noțiuni juridice. Acolo trebuie să fii un bun coordonator”, a susținut Eduard Berca, vicepreședinte PNL Gorj, la un post local de televiziune, citat de Gorjeanul.
Gheorghe Pecingină (39 ani) a activat deja în mai multe partide politice, începând de la PDL, PP-DD, PSD, ALDE. De la sfârșitul lunii aprilie 2016, el a devenit membru PNL.
Orban a numit, la finalul anului, alți doi secretari de stat la ministerul condus de Florin Cîțu. Unul dintre ei este Sebastian Burduja, șeful PNL Sector 1.