Nuclearelectrica a finalizat operaționalizarea Filialei Feldioara pentru dezvoltarea ciclului integrat al combustibilului nuclear

SN Nuclearelectrica S.A. a finalizat operaționalizarea Filialei Feldioara în perioada ianuarie-martie 2023, ca parte a strategiei de dezvoltare a ciclului integrat de combustibil nuclear din România, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - joi, 06 apr. 2023, 16:27
Nuclearelectrica a finalizat operaționalizarea Filialei Feldioara pentru dezvoltarea ciclului integrat al combustibilului nuclear

În data de 28 decembrie 2022, a fost finalizată achiziția unor active din fluxul de procesare a concentratului de uraniu tehnic din cadrul Sucursalei CNU Feldioara, precum și achiziția dreptului de proprietate asupra terenului aferent acestor active de la Ministerul Energiei, prin concesiune către SNN.

Activele care au intrat în proprietatea SNN, prin finalizarea tranzacției menționate mai sus, au fost închiriate către FPCU Feldioara (filială a SNN) pentru operarea și începerea procesului de producție. În perioada ianuarie – martie 2023, au fost întreprinse toate demersurile necesare pentru autorizarea procesului de producție și pregătirea instalațiilor pentru începerea prelucrării.

„Decizia strategică de a achiziționa o parte din activele Feldioara necesare pentru procesarea materiei prime a avut ca scop păstrarea și dezvoltarea ciclului integrat al combustibilului nuclear românesc, a capacităților de producție integrată din SNN și, în egală măsură, asigurarea producției de fascicule de combustibil și a funcționării optime a CNE Pitești și CNE Cernavoda, în contextul extinderii capacității centralei nucleare, la un cost de tranzacție avantajos. Cu proiecte de investiții în valoare de 12 miliarde de euro pentru următorul deceniu, scopul nostru este de a consolida capacitățile nucleare și de a oferi României o capacitate investițională deplină”, a declarat Cosmin Ghiță, CEO SN Nuclearelectrica SA

Simultan cu operaționalizarea Sucursalei Feldioara, a fost semnat un contract subsecvent cu furnizorul calificat Kazatomprom pentru asigurarea necesarului tehnologic pentru productia de dioxid de uraniu (UO2). În aceeași perioadă, au fost întreprinse toate demersurile necesare pentru transportul concentratului tehnic de uraniu și livrarea cantităților contractate pentru a asigura începerea producției odată cu operationalizarea filialei.

Transportul a fost efectuat pe ruta Trans-Caspica (coridorul de mijloc) în condiții optime și într-un timp foarte scurt. Realizarea acestui transport și aprovizionarea cu concentrat tehnic de uraniu, pentru a doua oara pe aceasta ruta, au confirmat faptul că această opțiune este una viabilă și poate fi consolidată în viitor.

„Retehnologizarea Unității 1, proiectul Unităților 3 și 4, dezvoltarea reactoarelor modulare mici în cooperare cu compania americană NuScale, vor contribui cu energie curată la stabilitatea energetică a României, la dezvoltarea socio-economică, la dezvoltarea industriei nucleare și la formarea unei noi generații de ingineri. Realizarea acestor proiecte necesită o infrastructură solidă a ciclului combustibilului nuclear și toate sunt suprapuse misiunii SNN de a reenergiza România cu energie curată dincolo de anii 2030, a mai spus Cosmin Ghiță.

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, iar până pe 27 decembrie se vor înregistra precipitaţii în aproape......
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...