Nuclearelectrica a raportat un profit net trimestrial în creştere cu 26%. Producţia de electricitate a companiei a scăzut cu 1,3%
În primul trimestru din 2016, compania a înregistrat un profit net de 66,86 milioane lei
„Creşterea profitului net de 25,7%, prin raportare la creşterea profitului brut din exploatare de 41,5%, este determinată de faptul că în trimestrul I al anului 2017 s-a înregistrat o cheltuială financiară netă de 1,83 milioane lei, faţă de perioada similară a anului 2016 când s-a înregistrat venit financiar net de 10,3 milioane lei, generată de diferenţele de curs valutar nete înregistrate”, arată raportul companiei.
Producţia de energie a companiei a scăzut în primul trimestru cu 1,3%, la 2.766 GWh, de la 2.803 GWh în primele trei luni ale anului trecut.
Veniturile din vânzarea energiei electrice au urcat în primele trei luni cu 8%, la 483,9 milioane lei.
Compania şi-a programat pentru acest an investiţii de 231,6 milioane lei, fără componenta alocată plăţii serviciului datoriei. Ca şi în anii anteriori, investiţiile pe termen lung, aflate în curs de execuţie, au cea mai mare pondere.
Nuclearelectrica a realizat anul trecut o producţie netă de energie în scădere la 10.388 GWh, de la 10.709 GWh în anul 2015. Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.
Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.
Nuclearelectrica este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 2,1 miliarde lei (462 milioane euro).