Nuclearelectrica este la acest moment unul dintre cei mai mari derulatori de proiecte de investiţii – director SNN

27 11. 2024
reactoare-3-4-cernavoda

„Nuclearelectrica, în momentul acesta, cred că este unul dintre cei mai mari derulatori de proiecte de investiţii, pentru că, în afară de retehnologizarea Unităţii 1, Unităţile 3 şi 4, mai sunt câteva alte proiecte la care lucrăm. Tocmai ce am semnat cu partenerii de la Framatome pentru producere izotopului medical Luteţiu-177 la Cernavodă, construim Unitatea de detritiere de la Cernavodă, adică avem o atenţie şi către partea de sănătate publică, nu doar de producere de energie. Bineînţeles, există şi proiectul SMR-urilor, dar este important de subliniat, mai ales în contextul discuţiei de puţin mai devreme, că Nuclearelectrica este într-o fază de pre-analiză, de analiză a acestor proiecte. Nu s-au luat încă deciziile finale de investiţie, deci, nu avem acum o claritate asupra costurilor. Încă analizăm în această direcţie, iar compania noastră este una listată la bursă. Asta înseamnă că primul pas pe care îl vom avea de făcut în momentul în care finalizăm aceste etape de analize este să informăm acţionarii, să supunem aprobării lor cifrele respective şi după aceea urmează ceilalţi paşi. Deocamdată, focusul nostru este tocmai pe aceste analize şi pentru a ne pregăti să ajungem la o realitate care să ne aducă rezultate spectaculoase”, a afirmat Petrescu, la un eveniment de specialitate, scrie Agerpres.

Potrivit acesteia, prin funcţionarea centralei nucleare de la Cernavodă, în cei 28 de ani de operare s-a evitat eliberarea în atmosferă a peste 200 de milioane de tone de emisii de carbon, aceasta asigurând în prezent între 18 şi 20% din necesarul de energie al ţării.

„Facem tot ce ţine de noi să producem energie, energie curată, să fim în rândul liderilor din punct de vedere al respectării tuturor regulilor şi să protejăm mediul, să achiesăm la SDG-urile (Sustainable Development Goals – n. r,) United Nations, astfel încât cred cu tărie că vom avea nişte proiecte extrem de benefice ţării noastre”, a subliniat ea.

Pentru viitor, directorul de Comunicare al Nuclearelectrica a subliniat importanţa diversificării surselor de finanţare pentru orice companie, un exemplu în acest sens fiind listarea la bursă.

„Nu numai marile companii să beneficieze de diverse surse de finanţare, ci şi IMM-urile. Sunt soluţii, nu sunt simple, sunt posibile. Spre exemplu, noi suntem listaţi la bursă şi încurajăm cât mai multe companii să se listeze şi să creeze noi mecanisme financiare. Listarea la bursă, ştiţi foarte bine, îţi asigură mai multă transparenţă, te obligă la şi mai multă responsabilitate şi te expune la un pool de investitori. De asemenea, din punctul nostru de vedere, contează accesul la fonduri europene. Dacă s-ar face mai rapid şi mai puţin birocratic şi ar fi sprijinite companiile cu expertiza necesară pentru a accesa această resursă, iar ar fi un plus. Tot din experienţa noastră de până acum, un element esenţial este colaborarea dintre sectorul public şi cel privat. Experienţa noastră ne-a arătat că parteneriatele bine gândite pot avea un impact extraordinar şi aici fac referire la proiectul Unităţilor 3 şi 4, care este un exemplu în acest sens.

Bucharest Center for Economy & Society (CES Bucharest) a organizat miercuri conferinţa „Planul de business al României în 2025. Strategii de recuperare a decalajelor. Priorităţi imediate de creştere”.

Lideri de business din sectoare cheie ale economiei, precum energie, industrie, transporturi, pharma, banking, au dezbătut câteva dintre subiectele esenţiale pentru dezvoltarea economiei, precum: direcţii de business la final de 2024 şi priorităţile pentru 2025; surse de finanţare şi creştere a accesului la capital pentru sectoarele – cheie din economie; creşterea vânzărilor şi scalarea pe pieţele externe, în contextul impredictibilităţii globale; noi idei de investiţii; planul de business al managerilor şi antreprenorilor din România pentru 2025.