Nuclearelectrica: Experţii WANO au evaluat nivelul de securitate al centralei de la Cernavodă ca fiind unul înalt

Economica.net
30 01. 2019
cernavoda_3_4_84948000

Nuclearelectrica, membru al WANO, a găzduit, la solicitarea sa, în perioada 5-12 noiembrie 2018, misiunea de evaluare condusă de centrul WANO Atlanta.

„Securitatea nucleară este prioritatea absolută a Nuclearelectrica. În consecinţă, suntem hotărâţi să menţinem un nivel înalt de securitate nucleară în toate ariile: operare, mentenanţă, managementul activităţilor şi performanţă în opririle planificate, chimie, fiabilitatea echipamentelor, inginerie, protecţie radiologică, răspunsul la urgenţă, experienţă în operare, pregătirea personalului, eficienta organizaţională şi cultura de securitate nucleara”, a declarat Cosmin Ghiţă, directorul general al companiei, citat în comunicat.

El a mai arătat că Nuclearelectrica cooperează cu WANO şi operatorii de centrale nucleare din toată lumea pentru a opera la cele mai înalte standarde de securitate nucleară, utilizând cele mai noi soluţii dezvoltate la nivel internaţional, cu o atenţie crescută acordată investiţiilor curente în securitate nucleară şi mentenanţă şi, de asemenea, comportamentului personalului în vederea respectării normelor şi standardelor de securitate nucleară.

„În plus, având în vedere ţintele de mediu, obţinerea şi menţinerea excelenţei nucleare în ceea ce priveşte securitatea nucleară, coroborat cu rezultate financiare bune, ca suport pentru investiţii şi dezvoltare, şi avantajele clare de mediu, demonstrează ca energia nucleara reprezintă un avantaj puternic pe termen lung al mix-ului energetic romanesc”, a mai spus Ghiţă.

La rândul său, Dan Bigu, directorul centralei nuclearelectrice Cernavodă, a arătat că viziunea permanentă a SNN/CNE Cernavodă este aceea de a se îmbunătăţi continuu şi de a ne menţine performanţa de a fi printre cele mai bune centrale nucleare la nivel global.

WANO este o organizaţie internaţională non-profit al cărei scop este să-şi sprijine membrii în maximizarea securităţii nucleare şi a fiabilităţii centralelor nucleare la nivel global. WANO a fost înfiinţată în 1989 de către operatorii de centrale nucleare la nivel global în vederea schimbului de informaţii şi experienţă în operare între organizaţiile care operează unităţi nucleare comerciale.

Membrii WANO operează 460 de unităţi nucleare în peste 30 de state la nivel global. WANO cooperează cu membrii săi pentru a evalua, compara şi îmbunătăţi performanţa prin sprijin reciproc, schimb de informaţii şi adoptarea celor mai bune practici.