Nuclearelectrica pierde peste 100 de milioane de lei. ArcelorMittal Galaţi nu-i mai cumpără energia

01 04. 2014
combinatul_siderurgic_galati_87971400

ArcelorMittal Galaţi a notificat Nuclearelectrica (SNN) că „începând cu data de 01.04.2014, denunţă unilateral contractul de vâzare – cumpărare energie electrica, înainte de data de expirare, respectiv 30.09.2014”, potrivit unui raport trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Nuclearelectrica (SNN) „informează că tranzacţiile cu energie prevăzute pentru perioada 01.04 – 30.09.2014 în baza Contractului denunţat unilateral de ArcelorMittal Galaţi, aveau ca obiect 592.920 MWh, cu o valoare totală de 107.520.113 lei”.

Anterior, Nuclearelectrica a pus în vânzare prin licitaţie o cantitate de 2,3 TWh, pe doi ani, adjudecată de un trader de energie cu afaceri în toată regiunea. Arcelor Mittal Galaţi a pierdut licitaţia.

Producătorul de energie Nuclearelectrica estimează că va obţine în acest an un profit de 27,9 milioane de lei, de 16 ori mai mic decât cel obţinut în 2013, respectiv 456 milioane de lei.

Nuclearelectrica a fost, anul trecut, furnizorul principal de energie electrică pentru populaţie, potrivit raportului privind tarifele reglementate pe 2013, elaborat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).