Nuclearelectrica: Propunerea de a acorda remuneraţii suplimentare membrilor CA a venit din partea FP

Propunerea de acordare a unei remuneraţii variabile suplimentare membrilor Consiliului de Administraţie în funcţie de performanţa acţiunilor Nuclearelectrica la bursă a venit din partea Fondului Proprietatea, acţionar minoritar al companiei, au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, reprezentanţii Nuclearelectrica.
Economica.net - mie, 23 iul. 2014, 12:52
Nuclearelectrica: Propunerea de a acorda remuneraţii suplimentare membrilor CA a venit din partea FP

‘SN Nuclearelectrica a primit în data de 10.07.2014 o solicitare de la S.C. Fondul Proprietatea S.A., care deţine 9,73% din capitalul social al SNN, de a suplimenta ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor (‘AGOA’), stabilită pentru data de 31 iulie 2014, cu aprobarea acordării unei remuneraţii variabile suplimentare membrilor Consiliului de Administraţie în funcţie de performanţa acţiunilor SN Nuclearelectrica SA’, au precizat reprezentanţii producătorului de energie nucleară.

Ei au mai afirmat că, întrucât cererea Fondului Proprietatea a respectat regulamentele şi procedurile, convocatorul iniţial al AGOA a fost suplimentat cu această propunere.

‘Punctele de pe ordinea de zi a AGOA sunt supuse votului acţionarilor, fiind dreptul fiecărui acţionar, majoritar sau minoritar, de a aproba un anume punct de pe ordinea de zi sau de a-l respinge. Astfel, propunerea FP va fi supusă votului acţionarilor în AGA din 31 iulie 2014, decizia finală aparţinând integral acestora’, au subliniat reprezentanţii Nuclearelectrica.

Miercuri dimineaţă, un comunicat al Departamentului pentru Energie preciza că reprezentanţii statului la Adunările Generale ale Acţionarilor /AGA/ companiilor Romgaz şi Nuclearelectrica vor vota împotriva acordării unor bonusuri suplimentare pentru conducerile celor două companii, în funcţie de performanţele bursiere.

‘În ceea ce priveşte propunerile existente pe ordinea de zi a adunărilor generale ordinare ale acţionarilor Romgaz (din data de 30 iulie 2014) şi Nuclearelectrica (din data de 31 iulie 2014) referitoare la acordarea unor bonusuri suplimentare, în funcţie de evoluţia performanţelor bursiere ale celor două societăţi, mandatul pe care îl voi da în calitate de ministru delegat pentru Energie va viza un vot de respingere. Consider că este mult prea devreme să putem vorbi despre acordarea unor noi bonusuri pentru două societăţi de stat ale căror conduceri au fost selectate în urmă cu aproximativ un an’, a arătat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, citat în comunicat.

Potrivit ministrului, conducerile ambelor societăţi au în prezent un nivel al veniturilor şi stimulentelor pentru performanţă suficient pentru momentul actual.

‘În plus, orice schimbare trebuie să fie rezultatul unui studiu care să analizeze comparativ remuneraţiile managementului societăţilor în cauza cu cele ale altor companii energetice similare din regiune şi din Uniunea Europeană’, a adăugat Nicolescu.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...