Nuclearelectrica solicită acţionarilor aprobarea memorandumului pentru construirea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Economica.net
18 09. 2015
cernavoda_1876543_86112100

Conform Strategiei guvernamentale de continuare a Proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă prin organizarea unei proceduri de selectare de investitori, aprobată de AGA SNN în data de 22.08.2014, părţile, SNN şi China General Nuclear Power Corporation (CGN), investitorul calificat şi selectat pentru continuarea proiectului, trebuiau să convină asupra termenilor şi condiţiilor cooperării în vederea dezvoltării Unităţilor 3 şi 4 CNE Cernavodă prin negocierea şi semnarea acestui Memorandum de Înţelegere, se arată în comunicatul Nuclearelectrica transmis AGERPRES.

În martie 2015, SNN şi CGN au iniţiat Memorandumul de Înţelegere şi negocierile aferente, acest document fiind avizat de Consiliul de Administraţie al SNN şi de Comisiile de Negociere şi Interministerială şi aprobat în data de 2 septembrie 2015 de Guvernul Romaniei.

‘Memorandumul de Înţelegere stabileşte direcţiile viitoarei cooperări între SNN şi CGN în vederea dezvoltării şi implementării Proiectului. După semnarea Memorandumului de către ambele părţi, SNN şi CGN vor intra în procesul de negociere aferent iniţierii şi finalizării ultimelor etape ale strategiei: negocierea Acordului Investitorilor şi Actului Constitutiv ale noii companii de proiect, formarea noii companii de proiect (un joint-venture (‘JVCo’) în care CGN va deţine cel puţin 51% din capitalul social), viitoarea guvernanţă corporativă a JVCo şi structurarea finanţării pentru dezvoltarea Proiectului’, se menţionează în comunicat.

De asemenea, investiţia SNN în EnergoNuclear va fi integral transferată în noua companie de proiect.

SNN va informa publicul, acţionarii şi investitorii în legătură cu derularea şi progresul etapelor ulterioare ale strategiei.

Directorul general al Nuclearelectrica Daniela Lulache consideră că dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă deoarece este singurul proiect strategic pe termen lung care poate îndeplini atât nevoile de preţ, cât şi pe cele de consum intern.

‘Nuclearelectrica este interesată în dezvoltarea proiectului Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă întrucât în prezent acesta este singurul proiect strategic pe termen lung care poate îndeplini atât nevoile de preţ, cât şi pe cele de consum intern, dar şi politica şi strategia energetică a Uniunii Europene şi ţintele de decarbonizare. În baza strategiei energetice până în anul 2030, Uniunea Europeană şi-a exprimat sprijinul hotărât pentru Uniunea Energetică, ceea ce subliniază necesitatea creşterii producţiei interne din surse curate’, a declarat Daniela Lulache, la o masă rotundă organizată vineri de Forumul Atomic Român (ROMATOM), la care s-a discutat viitorul programului nuclear din România.

Aceasta afirmă că prin dublarea capacităţii nucleare alături de un investitor strategic, România are şansa de a juca un rol major în regiune simultan cu acordarea de sprijin economic şi financiar intern, asigurând preţuri accesibile pentru consumatorii finali şi continuând dezvoltarea celei mai performante industrii din ţară. 

Proiectul unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă este un factor major pe ruta investiţională a României, a mai spus Lulache.

În opinia directorului general de proiect al General Nuclear Power Corporation (CGN), Zhang Qibo, China şi Canada au în vedere multe domenii de cooperare în domeniul nuclear, ‘iar această oportunitate de a finaliza cele două unităţi CANDU din România prezintă o importanţă strategică pentru noi’. 

‘Pe fundalul cooperării crescânde dintre China si Europa Centrală şi de Est (CEE), introducerea finanţării de către China precum şi excelenta noastră experienţă de management în proiectare şi exploatare – cu 14 reactoare în funcţiune şi 12 în construcţie ne aflăm pe primul loc în China la ambele capitole, mărturie pentru consolidarea legăturilor dintre China şi CEE în general, şi dintre China şi România în special. CGN este pregătită să lucreze îndeaproape cu partenerii români, canadieni şi europeni pentru ca proiectul unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă să avanseze, în calitate de partener strategic şi în spiritul beneficiului pentru ambele părţi şi al unei colaborări reciproc avantajoase’, a menţionat Zhang Qibo.

Participanţii la eveniment au subliniat impactul economic semnificativ al proiectului, prin lucrări evaluate între 1,5 şi 2 miliarde de euro care vor fi încredinţate firmelor româneşti, ceea ce ar putea crea între 5.000 şi 20.000 de locuri de muncă în faza de construcţie şi 5.000 de locuri în faza de exploatare, care va dura aproape 60 de ani.

‘În calitate de reprezentanţi ai industriei nucleare, noi pledăm pentru o contribuţie mai importantă a energiei nucleare la un mix energetic sustenabil şi viabil – cu alte cuvinte energia nucleară trebuie să fie văzută ca parte a soluţiei, nu a problemei! Cooperarea dintre Marea Britanie şi China în proiectul de la Hinkley Point C şi proiectele ulterioare sunt modele prin care se înlocuiesc unităţile mai vechi, se susţine rata de creştere economică, se reduc emisiile de carbon şi, nu în ultimul rând, se garantează securitatea energetică’, a afirmat Teodor Chirică, directorul executiv al Forumului Atomic European (FORATOM).

Conform studiului prezentat de ROMATOM în 2013, economia românească are suficiente capacităţi şi potenţial pentru a contribui semnificativ la finalizarea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă. Participarea industriei autohtone la acest proiect va contribui la creşterea economică, a numărului de locuri de muncă şi la furnizarea de venituri suplimentare la bugetul de stat. 

Forumul Atomic Român este organizaţia industriei nucleare româneşti cu peste 35 de membri care activează în domeniile producerii de echipamente, construcţiilor şi montajului, serviciilor de inginerie şi proiectare precum şi alte activităţi care susţin programul de energetică nucleară din România.