Nuclearelectrica: Unitatea 1 de la Cernavodă se va opri timp de doi ani, din 2026, pentru retehnologizare

Reactorul 1 de la Cernavodă va fi oprit din 2026 pentru lucrări de tehnologizare, care vor dura doi ani şi care vor prelungi cu 30 de ani durata sa de funcţionare, a declarat, luni, Romeo Urjan, şeful Direcţiei Tehnice şi de Retehnologizare din cadrul Nuclearelectrica.
Economica.net - lun, 29 oct. 2018, 11:58
Nuclearelectrica: Unitatea 1 de la Cernavodă se va opri timp de doi ani, din 2026, pentru retehnologizare

„Din 2026, Unitatea 1 de la Cernavodă se opreşte pentru lucrările efective. Până atunci, noi facem toate pregătirile necesare. Vom face un studiu de fezabilitate care se va termina în anul 2021 şi apoi vom face demersurile pentru achiziţia echipamentelor, care trebuie comandate cu 3-4-5 ani înainte, fiind produse specifice”, a spus Urjan, într-o conferinţă de profil.

Potrivit acestuia, studiul de fezabilitate va spune exact valoarea investiţiei, care este, conform estimărilor, între 1,2 şi 1,5 miliarde de euro.

„După doi ani de retehnologizare, Unitatea 1 va funcţiona încă 30 de ani. Astfel vom avea o centrală ca şi nouă pentru încă 30 de ani, faţă de costurile unei centrale noi, care ar fi duble sau chiar triple. Deci, avantajul economic este evident”, a adăugat oficialul Nuclearelectrica.

Nuclearelectrica operează centrala nucleară de la Cernavodă, unde funcţionează două reactoare de tipul CANDU 6, cu o putere totală de 1.400 de MW. Acestea asigură circa 20% din producţia naţională de electricitate.

Reactorul 1 a fost pus în funcţiune în anul 1996, iar Unitatea 2 în anul 2007.

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...