Nuclearelectrica urmează să ia un credit de 145 de milioane de euro pentru instalația de detritiere
“Aprobarea încheierii de către SNN a contractului de finanțare cu Banca Europeană de Investiții pentru finanțarea proiectului “Instalație de Detritiere CNE Cernavodă” este unul dintre punctele de pe ordinea de zi a ședinței Adunării Generale a Acționarilor Nuclearelectrica, ce va avea loc săptămâna viitoare.
Acest punct a fost indrodus de companie în convocatorul actualizat al AGA ca urmare a solicitării Ministerului Energiei, acționarul majoritar al companiei.
Creditul pe care compania urmează să îl contracteze are o valoare de 145 de milioane de euro și urmează să fie rambursat în rate egale semestriale vreme de 15 ani, cu primii patru ani perioadă de grație la plata ratelor de principal. Dobânda va fi fixă sau variabilă, la alegerea companiei, iar banii va trebui folosiți în trei ani de la accesare finanțării. Creditul are și un comision de neutilizare, de 0,12% pe an, aplicat la valoarea neutilizată a împrumutului.
Valoarea totală a proiectului instalației de detritiere, unul dintre proiectele principale de investiții ale Nuclearelectrica, a crescut de la 190 de milioane de euro la 254 de milioane de euro, arată compania într-o informare trimisă acționarilor la jumătatea anului.
Prooectul va fi derulat de Korea Hydro & Nuclear Power Co. Ltd, cea care care a depus, anul trecut, singura ofertă pentru realizarea lui, firma sud-coreeană angrenând și doi subcontractori români în acest proiect: RATEN și Institutul ICSI din Râmnicu Vâlcea. Ceilalți subcontractori sunt nume mari în industrie: KEPCO, Samsung, Hyundai Engineering & Construction, Sargent & Lundy Engineers. Lucrările trebuie terminate în 50 de luni.
Implementarea proiectului, una dintre cele mai importante investiții ale Nuclearelectrica, va permite prin extragerea tritiului din apa grea și stocarea acestuia într-o formă sigură într-o instalație dedicată, excluderea apei grele tritiate din categoria de deșeuri radioactive, reducându-se astfel semnificativ cantitatea deșeurilor radioactive ramase de gestionat la sfârsștul duratei de viață operationala a celor două reactoare.