Propunerea de a se introduce acest punct pe ordinea de zi a ședinței AGA din 9 aprilie a venit de la Ministerul Energiei, care este acționarul majoritar al Nuclearelectrica.
Cităm din convocatorul actualizat:
„Mandatarea Consiliului de Administratie al Societatii Nationale Nuclearelectrica S.A. (SNN) sa aprobe, in numele si pe seama actionarului Societatea Nationala Nuclearelectrica S.A. (SNN) al societatii Ropower Nuclear S.A. (RPN sau Compania de Proiect), in cadrul Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor societatii Ropower Nuclear S.A. (Companiei de Proiect), in baza prevederilor art. 15322 din Legea 31/1990 republicata a societatilor, cu modificarile la zi, achizitionarea, de catre societatea Ropower Nuclear S.A. (Compania de Proiect), de la actionarul Nova Power and Gas S.R.L. (NPG), a terenului reprezentand amplasamentul viitoarei centrale SMR de la Doicesti (Terenul aferent Centralei Nucleare), in conditiile legii si ale actului constitutiv al Companiei de Proiect, sens in care Consiliul de Administratie al Societatii Nationale Nuclearelectrica S.A. (SNN) este imputernicit sa adopte orice decizie/hotarare in legatura cu achizitionarea Terenului aferent Centralei Nucleare, inclusiv (fara a se limita la) pretul de vanzare a Terenului aferent Centralei Nucleare si modalitatea de stabilire a lui, conditiile si elementele principale ale contractului de vanzare-cumparare avand ca obiect Terenul aferent Centralei Nucleare, drepturile si obligatiile partilor contractante, modul de finantare a achizitiei terenului aferent Centralei Nucleare de catre Compania de Proiect Ropower Nuclear S.A. etc., Consiliul de Administratie al Societatii Nationale Nuclearelectrica S.A. (SNN) putand sa delege, cu respectarea restrictiilor impuse de lege si de actul constitutiv al Companiei de Proiect Ropower Nuclear S.A., oricare dintre aceste responsabilitati catre Consiliul de Administratie si/sau, dupa caz, conducerea executiva a Companiei de Proiect Ropower Nuclear S.A”
Demersul de vânzare-cumpărare a terenului este prevăzut ca principiu în acordul de înființare a RoPower Nuclear SA, încheiat de Nova Power&Gas și SNN în septembrie 2022.
În plus, în convocatorul AGA actualizat se mai arată și că se va decide “un acord (Acordul de refacturare) cu privire la sumele care vor fi agreate de către NPG și Compania de Proiect, privind rambursarea de către Compania de Proiect a contravalorii tuturor cheltuielilor pe care NPG le-a realizat în legătură cu orice costuri financiare, costuri de capital, costuri aferente oricăror îmbunătățiri, ameliorațiuni, decontaminări și modificări ale Terenului aferent Centralei Nucleare, de la data dobândirii de către NPG a dreptului de proprietate al Terenului și până la data transferului Terenului aferent Centralei Nucleare de la NPG către Compania de Proiect, inclusiv toate cheltuielile aferente întreținerii, conservării și mentenanței Terenului aferent Centralei Nucleare, suportate de către NPG între Data Semnării Acordului și data transferului Proprietății Doicești de la NPG către Compania de Proiect.
Centrala nucleară de la Doicești ar urma să fie echipată cu șase reactoare mici modulare (SMR) cu tehnologie dezvoltată de NuScale, cu o capacitate totală de 462 MW, pe terenul fostei centrale pe cărbune, care a fost cumpărat inițial de firma Nova Power and Gas, controlată de omul de afaceri Teofil Mureșan, care a intrat în asociere cu Nuclearelectrica în firma RoPower Nuclear pentru a dezvolta proiectul. Centrala ar urma să fie finalizată după anul 2030, iar costurile nu sunt cunoscute încă.