Nuclearelectrica va investi în construcţia reactoarelor 3 şi 4 cu condiţia încheierii unui acord cu statul român

05 03. 2021
reactorul_2_al_centralei_de_la_cernavoda_a_fost_oprit_84420300

Nuclearelectrica (SNN) va lua decizia de a investi în construcţia reactoarelor 3 şi 4 cu condiţia încheierii unui acord cu statul român prin care să se stabilească modul de finanţare şi mecanismele de sprijin pentru realizarea acestui proiect, potrivit unui document care va fi discutat în Adunarea Generală a Acţionarilor companiei, programată pentru 5 aprilie 2021.

Documentul, intitulat „Strategie de continuare a proiectului unităţilor 3 şi 4”, prevede următoarele: „Ca o condiţie prealabilă pentru luarea Deciziei Preliminare de Investire şi trecerea în Etapa 2 a proiectului, se impune încheierea unui acord între statul român şi SNN, prin care să se stabilească responsabilităţile părţilor cu privire la asigurarea finanţării, adoptarea mecanismelor de sprijin şi asigurarea condiţiilor de infrastructură pentru finalizarea şi exploatarea proiectului”.

Compania a mai precizat că studiul de fezabilitate al proiectului este gata, dar poate fi consultat doar de acţionari, la sediul societăţii, în baza semnării unui acord de confidenţialitate.

„În luna decembrie 2020, în cadrul EN (EnergoNuclear – n.r.) a fost finalizată, de către Asocierea Deloitte şi Kinectrics, actualizarea ‘Studiului de Fezabilitate pentru finalizarea proiectului Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă’ (Anexa 1 – Studiu de Fezabilitate actualizat), concluzia SF fiind că Proiectul Unităţilor 3 şi 4 este sustenabil din punct de vedere financiar, cerinţele privind fluxurile de numerar fiind îndeplinite”, spun reprezentaţii Nuclearelectrica.

În ceea ce priveşte modalitatea de implementare a proiectului Unităţilor 3 şi 4 CNE Cernavodă, practicile internaţionale indică faptul că este necesară alocarea de resurse financiare semnificative (high risk capital) în faza pregătitoare/pre-proiect, în scopul definirii adecvate a unui proiect de centrală nuclearoelectrică, de o manieră care să permită luarea deciziei finale de investire.

În vederea repornirii proiectului, luând în considerare bunele practici internaţionale în domeniu (de a aloca fonduri semnificative în faza pregătitoare/pre-proiect în scopul definirii adecvate a proiectului de o manieră care să permită luarea unei decizii finale de investire), modalitatea de implementare avută în vedere de strategie constă într-o abordare etapizată, respectiv împărţirea proiectului în trei etape distincte de dezvoltare.

Prima etapă este cea pregătitoare, Preliminary Notice to Proceed (Pre-LNTP), având un buget estimat la 15 milioane euro, ce va fi finanţat de către SNN, prin majorarea corespunzătoare a capitalului social al EN, şi o durată estimată de 24 de luni. Principalele obiective ale acestei faze sunt: reoperaţionalizarea societăţii de proiect EN, contractarea serviciilor de asistenţă tehnică, juridică şi financiară, contractarea serviciilor de inginerie pentru actualizarea specificaţiei tehnice de procurare, lansarea, selectarea şi atribuirea Contractului de Inginerie, Procurare şi Construcţii IPC în două faze (Faza 1 – Lucrări preliminare – Limited Notice to Proceed şi Faza 2 – Implementarea Proiectului – Emiterea Ordinului Final de Începere a Lucrărilor – Final Notice to Proceed).

În cadrul acestei etape se vor contracta orice alte studii/rapoarte/evaluări necesare pentru configurarea proiectului în limitele bugetului aferent acestei etape.

Etapa a doua va consta în lucrări preliminare (Limited Notice to Proceed – LNTP) – Faza 1 a Contractului IPC, având o durată estimată de 18-24 luni. Obiectivele acestei etape constau în dezvoltarea, de către contractorul IPC, a părţii de inginerie critică a proiectului, a documentaţiilor de securitate nucleară şi a analizelor privind piaţa locală a furnizorilor de echipamente şi servicii necesare implementării lucrărilor de construcţie, astfel încât preţul total al proiectului să fie de tip fix/ferm pentru un procent considerabil al lucrărilor şi serviciilor necesare.

De asemenea, tot în această etapă vor fi dezvoltate documentaţiile de securitate nucleară necesare obţinerii Autorizaţiei de Securitate Nucleară, precum şi documentaţia de notificare a proiectului la Comisia Europeană în baza articolului 41 din Tratatul EURATOM.

La finalul acestei etape, se va reanaliza fezabilitatea proiectului pe baza noilor indicatori tehnico-economici şi se va lua Decizia Finală de Investire, care va permite trecerea proiectului în Etapa 3.

Pentru luarea Deciziei Finale de Investire trebuie îndeplinite o serie de condiţii ce includ obţinerea autorizărilor necesare de la Comisia Europeană pentru măsurile de sprijin şi structurarea şi închiderea pachetului de finanţare pentru proiect.

A treia etapă va fi cea de construcţie (Emiterea Ordinului Final de Începere a Lucrărilor/Final Notice to Proceed – FNTP) – Faza 2 a Contractului IPC, având o durată estimată la 69 – 78 de luni (finalizare U3 – 2030 /finalizare U4 – 2031), constând în demararea efectivă a lucrărilor de construcţie, montaj şi punere în funcţiune.

În urmă cu o săptămână, Cosmin Ghiţă, directorul general al Nuclearelectrica, declara că se aşteaptă ca în anul 2024 să înceapă şantierul noilor reactoare.

„Preconizăm că punerea în funcţiune a Unităţii 3 va fi, conform PNIESC (Planul Naţional Integrat Energie Schimbări Climatice – n. r.), în jurul anului 2030-2031, ceea ce înseamnă o mobilizare de şantier în jurul anului 2024. Până atunci avem faze premergătoare”, a susţinut Ghiţă.

Întrebat care este valoarea totală a proiectului celor două reactoare, el a precizat: „Ultimul studiu de fezabilitate şi ultima referinţă – o să dau o cifră, dar noi o actualizăm acum pentru a o supune votului acţionarilor şi până vin cu această informaţie în AGA nu o să o dau preliminar – însă pot să spun ce a fost ultima oară când a fost asumat în AGA şi aveam un cost total al proiectului de aproximativ şapte miliarde de euro, însemnând atât contribuţia de active, cât şi construcţia efectivă”.

„Ideal, decizia finală de investiţii şi mobilizarea de şantier ar trebui să fie în anul 2024, pentru a putea atinge ţinta prevăzută în PNIESC pentru intrarea în operare a unei unităţi la finalul anului 2030, începutul anului 2031”, a repetat şeful Nuclearelectrica.

Citeste si: Nuclearelectrica: Construcţia reactoarelor 3 şi 4 va costa şapte miliarde de euro, iar şantierul se va deschide în 2024