Număr record de angajaţi în Marea Britanie. Rata şomajului a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 7 ani

Economica.net
13 05. 2015
anglia_79557800_98134000_25641900

Miercuri, Oficiul Naţional de Statistică (ONS) din Marea Britanie a anunţat că rata şomajului a scăzut la 5,5% în perioada ianuarie-martie 2015, ajungând la cel mai redus nivel de la mijlocul lui 2008. În ultimul trimestru din 2014, rata şomajului s-a situat la 5,7%.

Numărul şomerilor în Regatul Unit a scăzut cu 35.000, la 1,83 milioane, cel mai redus nivel din ultimii şapte ani, a anunţat ONS.

De asemenea, numărul persoanelor care au solicitat în aprilie indemnizaţie de şomaj s-a redus cu 12.600, la 764.000.

Rata anuală de creştere a salariilor, excluzând bonusurile, a fost de 2,2%, depăşind inflaţia, în primul trimestru din 2015, în timp ce analiştii estimau un avans de 2,1%. Rata inflaţiei în Marea Britanie a scăzut la zero în februarie şi martie. Banca Angliei estimează o creştere de 3,5% a salariilor până la sfârşitul acestui an, dar sub nivelul de dinaintea crizei, de 4,5%.

Oficiul Naţional de Statistică din Marea Britanie a raportat că numărul angajaţilor a crescut cu 202.000 în perioada ianuarie-martie 2015, ajungând la nivelul record de 31,1 milioane.

După publicarea datelor ONS, lira sterlină a ajuns la cel mai ridicat nivel faţă de dolar din ultimele cinci săptămâni şi la cel mai ridicat nivel faţă de euro din ultimele trei săptămâni.