Numărul abonaţilor la serviciile de retransmisie a programelor tv a ajuns la 7,3 milioane, în 2016

Economica.net
25 05. 2017
tv_98765434567_94886200

Raportul ANCOM relevă că peste 4,7 milioane sunt abonaţi la reţelele de cablu, 2,4 milioane la reţelele satelit (DTH) şi 95.000 au preferat tehnologia IP (IPTV).

În acelaşi timp, numărul de abonaţi care recepţionează servicii de retransmisie a programelor audiovizuale prin cablu în format digital a crescut cu mai mult de 10%, la sfârşitul anului 2016, comparativ cu anul precedent.

Potrivit sursei citate, rata de acoperire a serviciilor de retransmisie a programelor audiovizuale furnizate contra-cost la nivel de gospodării a depăşit nivelul de 97%.

La nivel general de abonaţi, 65% recepţionează programele audiovizuale prin intermediul reţelelor de cablu, respectiv 33% prin reţele satelit de tip DTH, însă, în mediul urban, cei mai mulţi utilizează reţelele de cablu (81%), iar în mediul rural pe cele de tip DTH (58%). Abonaţii prin tehnologia IP reprezentau 1,3% din total, această tehnologie fiind utilizată aproape în totalitate în mediul urban (97% dintre abonaţii prin IP se află în mediul urban).

Numărul de abonaţi la serviciile de retransmisie a programelor media audiovizuale recepţionate în format digital continuă să crească, ajungând la valoarea de aproximativ 4,6 milioane, reprezentând 63% din totalul abonaţilor, în creştere anuală cu aproape 5%.

În funcţie de suportul folosit pentru recepţionarea în format digital a programelor TV, la finalul anului trecut, 53% (2,4 milioane) dintre abonaţi utilizau reţele cu transmisie prin satelit (DTH), în timp ce 45% (2,1 milioane) utilizau reţele de cablu, iar 2% (95.000) prin tehnologia IP (IPTV).

Totodată, în ultimul an, numărul de abonaţi la servicii furnizate prin reţele de cablu în format digital a crescut cu peste 10%, cel al abonaţilor prin tehnologie IP (IPTV) a crescut cu peste 14%, iar numărul abonaţilor la servicii furnizate prin reţele satelit de tip DTH s-a menţinut aproape constant.

Numărul de abonaţi prin reţele de cablu a înregistrat o creştere anuală de 4%, în mediul rural creşterea fiind cea mai mare, de 9%, în timp ce in mediul urban a fost de doar 3%. Astfel, rata de penetrare a serviciilor de retransmisie a programelor audiovizuale prin reţele de cablu în mediul urban a ajuns la aproape 84%, în timp ce în mediul rural a depăşit 37%. Ponderea abonaţilor la servicii recepţionate în format digital în totalul abonaţilor prin reţelele de cablu a ajuns la 44%, în creştere anuală cu trei puncte procentuale.

Raportul de date statistice privind piaţa de comunicaţii electronice din România pentru anul 2016 este realizat de ANCOM, pe baza datelor statistice raportate semestrial de furnizorii care au obligaţia de a transmite către ANCOM valorile indicatorilor corespunzători categoriilor de servicii conform Deciziei nr. 333/2013.