Numărul abonaţilor la serviciile de televiziune a ajuns la 7,2 milioane, în S1

Numărul abonaţilor la serviciile de televiziune contra-cost a crescut cu 5%, în prima parte a anului 2016, până la 7,2 milioane, din acest total 4,6 milioane fiind abonaţi la serviciile prin cablu, iar 2,4 milioane la cele prin satelit (DTH), a anunţat, miercuri, în cadrul International Digital Forum, Cătălin Marinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Economica.net - mie, 12 oct. 2016, 08:41
Numărul abonaţilor la serviciile de televiziune a ajuns la 7,2 milioane, în S1

Conform raportului de date statistice realizat de către Autoritate, la sfârşitul primului semestru al acestui an, s-au consemnat, totodată, 89.000 de abonaţi la serviciile de televiziune, transmise cu ajutorul tehnologiei IP (IPTV).

De asemenea, numărul de abonaţi care recepţionează servicii de retransmisie a programelor audiovizuale în format digital înregistrează o creştere anuală de 7,5%.

‘La jumătatea acestui an, rata de penetrare a serviciilor de retransmisie a programelor audiovizuale la nivel de gospodării era de aproape 96%, în timp ce incidenţa acestor servicii recepţionate în format digital a atins 60%. Din totalul de 7,2 milioane de abonaţi la servicii de retransmisie a programelor audiovizuale, 60%, adică 4,3 milioane, sunt din mediul urban, iar restul de 40%, respectiv 2,9 milioane, din mediul rural. Suportul de recepţionare prin cablu este în continuare majoritar în mediul urban (75% din totalul abonaţilor prin cablu), restul de 25% dintre abonaţi fiind clienţi din mediul rural. În schimb, gospodăriile din mediul rural sunt deservite preponderent de reţele cu transmisie prin satelit de tip DTH – 59%. Şansa televiziunii terestre stă în inovaţie’, a menţionat preşedintele ANCOM.

Statistica ANCOM relevă, totodată, că numărul de abonaţi la serviciile de retransmisie a programelor media audiovizuale recepţionate în format digital continuă să crească, ajungând la valoarea de aproximativ 4,5 milioane din totalul de 7,2 milioane de abonaţi. Numărul de abonaţi la servicii recepţionate în format digital a crescut, în ultimul an, cu 8%, reprezentând 63% din totalul abonaţilor.

În funcţie de suportul folosit, 54% (2,4 milioane) dintre abonaţi recepţionau, la jumătatea anului 2016, programe TV în format digital prin intermediul reţelelor cu transmisie prin satelit (DTH), în timp ce 44% (aproape două milioane) accesau aceste programe prin reţele prin cablu, iar 2% (89.000) prin tehnologia IP (IPTV).

De altfel, în ultimul an, numărul de abonaţi la servicii furnizate prin reţele de cablu în format digital a crescut cu peste 10%, a celor la servicii furnizate prin reţele satelit de tip DTH s-a majorat cu 5%, în timp ce numărul abonaţilor prin tehnologie IP (IPTV) a crescut cu 28%.

Potrivit ANCOM, cea mai mare pondere în numărul total de abonaţi este deţinută, în continuare, de către cei care recepţionează programele audiovizuale prin intermediul reţelelor de cablu (65%), numărul acestora înregistrând o creştere anuală de aproape 5%. În acest context, din totalul de 4,6 milioane de abonaţi la servicii furnizate prin reţele de cablu, 3,5 milioane sunt din mediu urban, în timp ce 1,2 milioane abonaţi sunt din mediul rural.

În ansamblu, gradul de acoperire a serviciilor de retransmisie a programelor audiovizuale prin reţele de cablu, în mediul urban, a ajuns la 82% în timp ce în mediul rural a crescut până la 36%.

Pe fondul acestor date statistice, preşedintele ANCOM a făcut o radiografie a evoluţiei tehnologice în domeniul transmisiei de informaţii.

‘Ce făceam acum 30 de ani? Mergeam cu familia în faţa televizorului la ora 8 seara şi ne uitam la Telejurnal. Dar acum 20 de ani? Băiatul meu avea 5-6 ani şi nu avem loc de el pentru că voia să se uite la desene animate, iar eu la altceva. Atunci mi-am mai luat un televizor. Când a apărut Mircea Radu, soţia mea voia să se uite la emisiunea lui. Şi atunci mi-am mai luat un televizor…Ce facem azi? Nu are nimic dacă pierd ştirile pentru că pot vedea acele ştiri mai târziu pe telefon. Ne-am transformat din omul spectator în omul digital, iar acum dacă vrem să accesăm orice fel de informaţie, o putem face’, a spus Marinescu.

Raportul de date statistice privind piaţa de comunicaţii electronice din România pentru primul semestru al anului 2016 a fost realizat de ANCOM pe baza informaţiilor transmise de către furnizorii activi de servicii de comunicaţii electronice care au desfăşurat activităţi comerciale în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2016.

Asociaţia pentru Comunicaţii Digitale (ACD) organizează, miercuri, la Bucureşti, cea de-a VII-a ediţie a International Digital Forum, eveniment la care îşi dau întâlnire reprezentanţi ai sectorului de business, precum şi ai autorităţile centrale în domeniu.

Te-ar mai putea interesa și
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în eşecul lui Nicolae Ciucă în alegerile prezidenţiale, transmite Agerpres....
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...