Numărul accidentelor cu decese scade în România, dar rămânem în vârful clasamentului nefast

Anul trecut România a înregistrat 85 de decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori, în scădere de la 96 în 2019, însă țara noastră rămâne liderul acestui clasament nefast.
Robert Stan - mar, 27 apr. 2021, 08:14
Numărul accidentelor cu decese scade în România, dar rămânem în vârful clasamentului nefast

Comisia Europeană (CE) a dat publicității cifrele provizorii privind accidentele rutiere mortale din anul 2020. Potrivit estimărilor, 18.800 de persoane și-au pierdut viața pe întregul continent în urma unui accident rutier în cursul anului trecut.

Oficialii CE notează că asistăm la „o scădere anuală fără precedent de 17% față de 2019. Asta înseamnă că un număr de 4.000 de vieți au fost cruțate pe drumurile din UE în 2020 în comparație cu anul 2019”.

Pe lângă îmbunătățirea infrastructurii rutiere și a vehiculelor, scăderea volumelor de trafic, ca urmare a pandemiei, a avut un impact clar, deși nu poate fi măsurat, asupra numărului de accidente rutiere mortale.

În cursul deceniului precedent, între 2010 și 2020, numărul deceselor cauzate de accidente rutiere a scăzut cu 36%, o scădere care nu atinge obiectivul stabilit pentru deceniul respectiv, și anume reducerea cu 50% a numărului de decese. Cu toate acestea, cu 42 de accidente rutiere mortale la 1 milion de locuitori, UE rămâne continentul cu cele mai sigure drumuri din lume. Pentru comparație, media mondială este de peste 180.

Potrivit cifrelor provizorii, 18 state membre au înregistrat o scădere record a numărului de accidente rutiere mortale în 2020. La nivelul UE, numărul deceselor a scăzut în medie cu 17% față de 2019, deși reducerea a fost departe de a fi uniformă, cele mai mari scăderi (de 20% sau mai mult) fiind observate în Belgia, Bulgaria, Danemarca, Spania, Franța, Croația, Italia, Ungaria, Malta și Slovenia. În schimb, cinci state membre (Estonia, Irlanda, Letonia, Luxemburg și Finlanda) au înregistrat o creștere a numărului de decese, deși numărul acestora tinde să fluctueze de la an la an în țările mici.

Pe o perioadă mai lungă de timp, numărul deceselor pe drumurile europene a scăzut cu 36% între 2010 și 2020, ceea ce se situează sub obiectivul UE de 50%. Numai Grecia (54%) a depășit obiectivul, fiind urmată de Croația (44%), Spania (44%), Portugalia (43%), Italia (42%) și Slovenia (42%). În total, nouă state membre au înregistrat scăderi cu 40% sau mai mult.

Deși evoluția fără precedent constatată în 2020 a determinat anumite schimbări în clasamentul ratelor mortalității pe țări, cele mai sigure drumuri rămân în Suedia (18/1 milion), în timp ce România (85/1 milion) a înregistrat cea mai ridicată rată a mortalității în 2020. Media UE a fost de 42 de decese la un milion de locuitori.

Scăderi sub medie în România

Datele CE arată că în România a fost înregistrată o scădere cu 12% a numărului de accidente soldate cu decese față de anul 2019 și chiar cu 31% față de 2010. Deși încurajatoare, aceste procente sunt sub cele medii europene, -17%, respectiv, -36%. În acest context, dacă în 201-0 erau raportate în România 117 accidente din care au rezultat decese la 1000 de locuitori, în 2019 numărul acestora a fost de 96, iar în 2020 de 85.

În afara României, cea mai periculoasă țară din Europa din acest punct de vedere, valori mari ale indicatorului decese din accidente rutiere la 1000 de locuitori se observă în Letonia (74), Bulgaria (67) și Polonia (65).

Te-ar mai putea interesa și
Veste importantă pentri toți șoferii. Se schimbă Codul Rutier, apare o regulă nouă
Veste importantă pentri toți șoferii. Se schimbă Codul Rutier, apare o regulă nouă
Senatul a adoptat tacit, marţi, în plen, o propunere legislativă de completare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care se introduce "regula fermoarului", ce permite, în......
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Șanse mari ca lotul 3 Sud să fie dat în trafic luni
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Șanse mari ca lotul 3 Sud să fie dat în trafic luni
Sunt șanse mari ca luni să poată fi deschisă circulația pe lotul 3 Sud din Autostrada Bucureștiului A0, spune marți ...
CNAIR: Canicula închide circulația vehiculelor de mare tonaj pe două drumuri republicane din Bulgaria
CNAIR: Canicula închide circulația vehiculelor de mare tonaj pe două drumuri republicane din Bulgaria
Circulaţia vehiculelor de marfă cu o masă totală de peste 20 de tone va fi interzisă în perioada 24 - 27 iunie pe drumurile ...
Wizz Air crește frecvența zborurilor pe 14 rute cu plecare de pe Aroportul „Henri Coandă” București
Wizz Air crește frecvența zborurilor pe 14 rute cu plecare de pe Aroportul „Henri Coandă” București
Transportatorul aerian Wizz Air anunță creșterea frecvențelor de zbor de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” ...