Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 12,6%, în iunie 2015
Pentru zona rurală au fost eliberate 61,3% din totalul autorizaţiilor emise în iunie, scrie Agerpres.
Potrivit INS, distribuţia în profil regional evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în majoritatea regiunilor de dezvoltare, cele mai semnificative înregistrându-se în: Sud-Est (cu 125 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (cu 114), Nord-Vest (cu 103) şi Sud-Muntenia (cu 85).
Scăderi au fost în regiunile de dezvoltare Vest (cu 16 autorizaţii) şi Centru (cu şapte).
Faţă de luna iunie 2014, se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale reflectată în majoritatea regiunilor de dezvoltare. Cele mai importante creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (cu 128 autorizaţii), Nord-Est (cu 99) şi Sud-Muntenia (cu 85). În regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov, numărul autorizaţiilor eliberate pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 153.
În primul semestru din 2015 s-au eliberat 18.299 de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 3,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2014. Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (cu 320 de autorizaţii), Nord-Est (cu 273) şi Sud-Muntenia (cu 184).
Scăderi ale numărului de autorizaţii eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale au fost consemnate în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (cu 189 de autorizaţii) şi Centru (cu 99).
În primul semestru din 2015, în regiunea de dezvoltare Vest a fost eliberat acelaşi număr de autorizaţii comparativ cu perioada similară a anului precedent.