Numărul biletelor de avion cumpărate pentru România ca destinaţie finală a crescut, de Paşte, cu 31% în 2018
Această creştere arată că mulţi dintre românii care locuiesc în străinătate (fie studenţi, fie români care lucrează în afara ţării) se reîntorc în perioada Paştelui pentru a sărbători alături de familie şi prieteni şi că mulţi aleg să revină în România cu avionul, în detrimentul autocarului sau al maşinii personale.
Pentru perioada Paştelui, tariful mediu al unui bilet de avion este de 143,46 euro, conform analizei realizate de agenţia de turism online Vola.ro, iar turiştii încă îşi mai pot rezerva un zbor la preţuri rezonabile. Spre exemplu, un bilet de avion cu destinaţia România costă aproximativ 139,20 euro, un bilet cu destinaţia Italia 94,27 de euro, Marea Britanie – 110,74 euro, Germania – 123,76 euro şi Spania – 149,03 euro.
Din România, cele mai căutate destinaţii sunt Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj, în timp ce destinaţiile externe cele mai solicitate rămân, ca şi în anii anteriori, ţările cu cele mai numeroase comunităţi de români – Italia, Marea Britanie, Spania şi Germania.
Pentru zborurile către familie şi prieteni, analiza Vola.ro arată că 68% dintre bilete sunt achiziţionate pentru o singură persoană, iar 22% dintre acestea, pentru două persoane.
Datorită perioadei libere destul de scurte, românii care îşi doresc să călătorească de Paşte se îndreaptă fie spre destinaţii de city break, fie spre destinaţii cu comunităţi numeroase de creştin ortodocşi, pentru a se putea bucura de slujba din noaptea de Înviere. Destinaţiile preferate de români pentru vacanţă de Paşte sunt, preponderent, cele europene, atât datorită intervalurilor de zbor scurte, precum şi tarifelor accesibile.
Cele mai căutate destinaţii de city break rămân Roma, Milano, Berlin şi Barcelona pentru care turiştii au plătit în medie între 120 şi 250 euro/persoană pentru o vacanţă cu 3 nopţi cazare la hoteluri de 3 şi 4 stele şi zbor inclus. 69% dintre serviciile de acest tip sunt achiziţionate pentru cupluri sau grupuri de minim două persoane.