Numărul cazurilor globale de COVID-19 a ajuns la 250 de milioane. Infectările din Europa de Est, la niveluri record
Numărul zilnic mediu de cazuri a scăzut cu 36% în ultimele trei luni, potrivit unei analize Reuters, dar virusul infectează în continuare 50 de milioane de persoane pe plan global la fiecare 90 de zile din cauza variantei Delta foarte contagioasă.
Ca termen de comparaţie, a fost nevoie de aproape un an pentru a înregistra primele 50 de milioane de cazuri de COVID-19.
Experţi din domeniul sănătăţii sunt optimişti că multe naţiuni au depăşit cea mai severă etapă a pandemiei datorită vaccinurilor şi expunerii naturale, dar avertizează că vremea mai rece şi reuniunile prilejuite de sărbătorile de iarnă ar putea duce la o creştere a numărului de cazuri.
”Credem că de acum şi până la finalul lui 2022, este punctul când vom căpăta control asupra virusului…. când putem reduce semnificativ forme grave ale bolii şi numărul de decese”, a precizat Maria Van Kerkhove, epidemiolog în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), într-o declaraţie pentru Reuters pe 3 noiembrie.
Infecţiile sunt în continuare în creştere în 55 din 240 de ţări, cu Rusia, Ucraina şi Grecia la sau aproape de niveluri record de cazuri raportate de la debutul pandemiei, în urmă cu doi ani, potrivit unei analize Reuters.
Europa de Est are una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare din regiune. Mai mult de jumătate dintre toate noile infectări raportate la nivel global au fost în ţări din Europa, cu un milion de noi infectări la circa fiecare patru zile, potrivit analizei.
Mai multe regiuni din Rusia au anunţat săptămâna aceasta că ar putea impune restricţii suplimentare sau extinde încetarea activităţii la locul de muncă în contextul în care ţara a înregistrat un număr record de decese din cauza COVID-19.
Luni, Rusia a raportat 39.400 de noi cazuri COVID-19, dintre care aproape 5.000 doar în Moscova.
Inechitatea vaccinală
În Germania, de asemenea, în ciuda nivelurilor mult mai ridicate de vaccinare, rata de infectare a crescut la cel mai înalt nivel de la debutul pandemiei, iar medicii au spus că vor fi nevoiţi să amâne intervenţii chirurgicale programate în următoarele săptămâni ca să poată face faţă.
În schimb însă, Japonia nu a întregistrat niciun deces din cauza COVID-19 duminică, pentru prima dată în peste un an, potrivit presei locale. Numărul vaccinărilor a crescut, iar peste 70% din populaţia Japoniei este în prezent vaccinată.
China, ţara cu cea mai numeroasă populaţie din lume, unde a debutat pandemia, a administrat circa 8,6 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 duminică, aducând numărul total de doze administrate la 2,3 miliarde, potrivit datelor publicate luni.
Mai mulţi lideri mondiali au subliniat nevoia de a îmbunătăţi programele de vaccinare, în special în ţările mai sărace.
Peste jumătate din populaţia lumii nu a primit încă o primă doză a unui vaccin anti-COVID-19, potrivit Our World in Data, cifră care scade sub 5% în ţările cu venituri mici.
Îmbunătăţirea accesului la vaccinuri se va afla pe agenda întâlnirilor grupului ţărilor din regiunea Asia-Pacific, APEC, găzduită virtual de Noua Zeelandă săptămâna aceasta.
Membrii APEC, printre care se numără Rusia, China şi Statele Unite, au promis cu prilejul unei întâlniri speciale care a avut loc în luna iunie să extindă distribuţia şi producţia vaccinurilor anti-COVID-19 şi să ridice barierele comerciale pentru tratamente.
”Împreună continuăm să menţinem lanţurile de aprovizionare funcţionale şi să susţinem comerţul în domeniul proviziilor medicale esenţiale – inclusiv teste, echipamente individuale de protecţie, iar acum vaccinuri”, a declarat luni prim-ministrul Noii Zeelande, Jacinda Ardern.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi alte grupuri de sprijin au lansat un apel luna trecută la liderii celor mai dezvoltate 20 de economii pentru a finanţa un plan de 23,4 miliarde de dolari dedicat aducerii de vaccinuri, teste şi medicamente ţărilor cu venituri mici în următoarele 12 luni.