Numărul companiilor din România care estimează o creştere a profiturilor în 2017 a scăzut în ultimele şase luni

Economica.net
29 09. 2017
calcul_bani_taxe_567876543_45855300

Raportul de toamnă privind evoluţia afacerilor în România în 2017 evidenţiază, de asemenea, faptul că, la capitolul investiţii, diferenţele dintre studiul din primăvară şi cel din toamnă sunt semnificative.

‘Din asta rezultă faptul că firmele ezită să investească pe termen lung. Companiile au un comportament conservator şi nu mai au un apetit psihologic să mai pună bani în proiecţii pe termen lung în investiţii. 28% dintre companii spun nu investiţiilor în perioada următoare, faţă de 10% cât erau consemnate în primăvara acestui an. Industriile au comportamente diferite’, a menţionat Badea.

În privinţa salariilor, studiul arată că 31% dintre companiile chestionate au spus că vor efectua creşteri ale acestora, faţă de răspunsurile din ediţia de primăvară a cercetării, când 41% erau dispuse să majoreze remuneraţiile lunare în propriile companii.

Chestionarul a fost realizat de compania de cercetare Valoria Business Solutions, în perioada 28 august – 18 septembrie 2017, pe un eşantion de 308 respondenţi, dintre care 27% din rândul companiilor străine.

Conform rezultatelor înregistrate în studiul ‘Evoluţia afacerilor în România în 2017’ – ediţia de primăvară, 43 din companii se aşteaptau la creşteri ale cifrei de afaceri între 1%-10% în acest an.

Totodată, 32% dintre firmele chestionate afirmau că rata de creştere a profitului lor urma să se situeze între 1% şi 5%, în timp ce 20% dintre companii aveau în plan să-şi crească investiţiile cu 5%-10%, în comparaţie cu anul anterior

Antreprenori, manageri de top, investitori sau reprezentanţi ai instituţiilor bancare sunt prezenţi, vineri, în cadrul evenimentului Business Challenge 2017, ajuns la a IV-a ediţie.

Conferinţa este organizată de BusinessMark, o companie ce oferă servicii integrate B2B.

‘Este segmentul startup-urilor, companiilor mici şi medii avantajat de contextul socio-economic actual?’ sau ‘Care sunt noile vibraţii în materie de business şi care sunt ‘creierele’ pregătite să se adapteze noilor trenduri?’, sunt întrebări la care cei prezenţi vor răspunde pe durata evenimentului de specialitate.