Numărul de turişti înnoptările au crescut în primele 11 luni din 2012

Numărul turiştilor sosiţi în unităţi de profil a crescut în noiembrie cu 8% faţă de luna corespunzătoare din 2011, iar cel al înnoptărilor cu 2,2%, în timp ce pe primele 11 luni ale anului trecut avansul este mai consistent, de 10,1% la nivelul sosirilor şi de 7,1% pentru înnoptări.
Economica.net - vin, 04 ian. 2013, 08:33
Numărul de turişti înnoptările au crescut în primele 11 luni din 2012

În luna noiembrie 2012, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au înregistrat o creştere cu 8,0% şi înnoptările o creştere cu 2,2%.

Comparativ cu luna noiembrie 2011, în luna noiembrie 2012 la punctele de frontieră s-a înregistrat o scădere la sosirile vizitatorilor străini (-2,6%) şi o creştere la plecările în străinătate ale vizitatorilor români (5,8%).

În primele 11 luni, comparativ cu perioada corespunzătoare, atât sosirile, cât şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au înregistrat creştere cu 10,1% respectiv, cu 7,1 %.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna noiembrie 2012 au însumat 547.600, în creştere cu 8,0% faţă de cele din luna noiembrie 2011.

Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna noiembrie 78,4% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 21,6% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din luna noiembrie 2011.

Sosirile în hoteluri deţin în luna noiembrie 2012 o pondere de 78,2% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Faţă de luna noiembrie 2011, sosirile în hoteluri în luna noiembrie 2012, sunt în creştere cu 7,5 %.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna noiembrie 2012 au însumat 1,31 milioane, în creştere cu 2,2 faţă de cele din luna noiembrie 2011.

Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 82,3% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au avut o pondere de 17,7%.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna noiembrie 2012 a fost de 24,3% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 1,9 puncte procentuale faţă de luna noiembrie 2011. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna noiembrie 2012 s-au înregistrat la hoteluri (30,9%) şi la hanuri (23,2%) .

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna noiembrie 2012 de 530.300, în scădere cu 2,6% faţă de luna noiembrie 2011. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (95,2%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 63,3% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (35,9%), Bulgaria (22,9%),), Germania (8,0%), Italia (7,2%), Austria (4,8%) şi Polonia (4,6%) Transportul rutier a înregistrat în luna noiembrie 2012, comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent, o creştere (4,6%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna noiembrie 2012 de 808.000, în creştere cu 5,8%, comparativ cu luna noiembrie 2011. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 78,3% din numărul total de plecări. Comparativ cu luna noiembrie 2011, o creştere s-a înregistrat la transportul rutier (12,8%).

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada ianuarie – noiembrie 2012 au însumat 7,19 milioane, în creştere cu 10,1% faţă de cele din intervalul similar din 2011.

Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în această perioadă 78,2% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 21,8% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din perioada 1.l-30.Xl.2011.

Sosirile în hoteluri deţinla 11 luni o pondere de 75,7% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Faţă de perioada ianuarie – noiembrie 2011, sosirile în hoteluri sunt în creştere cu 8,5%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în acest interval au însumat 18,08 milioane, în creştere cu 7,1% faţă de cele din primele 11 luni ale anului 2011. Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 82,7% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 17,3%.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare pe primele 11 luni de anul trecut a fost de 26,5% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 0,5 puncte procentuale faţă perioada corespunzătoare din 2011. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (32,9%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost până în noiembrie 2012 de 7,42 milioane, în creştere cu 5,1% faţă de perioada 1.l-30.Xl.2011. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa ( 94,0%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 58,5% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din: Ungaria (32,8%), Bulgaria (19,9%), Germania (9,4%), Italia (7,3%). Transportul naval a înregistrat cea mai mare creştere (19,1%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au totalizat în 11 luni circa 10,43 milioane, în creştere cu 2,3% comparativ cu perioada 1.l-30.Xl.2011. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 75,8% din numărul total de plecări. De altfel, transportul rutier a înregistrat şi cea mai mare creştere, de 7,4%.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...