Numărul de vagabonzi români din centrul Londrei s-a triplat în câteva luni – Daily Mail

Economica.net
30 06. 2014
20111109pht30940_original_75935400

Există informaţii că această creştere a numărului de vagabonzi ar fi generat un val de cerşetorie agresivă, furturi din buzunare şi prostituţie.

Aceste dezvăluiri survin după ce o serie de politicieni au respins previziunile că urmează un nou val de imigraţie după ce românii şi bulgarii primesc drepturi nerestricţionate de a lucra în Marea Britanie. Acum însă problema a devenit atât de acută încât autoritatea locală din districtul central londonez Westminster, Westminster Council, se pregăteşte să poarte discuţii la nivel înalt cu reprezentanţi ai Ministerului de Interne, săptămâna viitoare.

Martori afirmă că bande de până la 20 de cerşetori români au fost văzute săptămâna trecută instalându-şi tabere în zonele Marble Arch şi Hyde Park. Cei care locuiesc sau lucrează prin apropiere spun că bande de est-europeni se spală în fântâni, aruncă gunoaie şi urinează în public.

Mark Field, deputat conservator, a îndemnat seara trecută guvernul să ia măsuri de urgenţă. ‘Românii sunt îndreptăţiţi să vină în această ţară şi mulţi dintre cei pe care îi ştiu au venit să se angajeze şi să aibă o contribuţie. Ce este inacceptabil este vasta creştere a numărului de celor care dorm sub cerul liber pe străzile capitalei noastre, iar în acest sens trebuie luate măsuri urgente pentru a asigura că aceştia sunt trimişi înapoi în România’, a declarat Field.

Luna trecută, secretarul Trezoreriei Danny Alexander a calificat avertismentele privind intensificarea imigraţiei din Europa de est drept ‘retorică inflamatorie’ şi ‘panicardă’, în răspuns la cifrele oficiale care au arătat că numărul de bulgari şi români care lucrează în Marea Britanie a scăzut cu 4000 în primele trei luni ale anului, aminteşte Daily Mail. Totuşi, Scott Blinder, de la Observatorul migraţie de la Oxford, este de părere că aceste cifre au fost premature pentru a ‘ne spune altceva decât ceva ce s-a întâmplat într-un timp foarte scurt’. Blinder consideră că este ‘cu siguranţă posibilă o creştere’ a numărului de imigranţi bulgari şi români, la publicarea următoarelor statistici oficiale, mai târziu în cursul acestui an.

La rândul său, deputatul conservator Mark Reckless a declarat că ‘statisticile anterioare au fost interpretate greşit pentru a arăta că nu există un aflux de români şi bulgari’. ‘Nu a existat nicio bază pentru a conchide că cifrele vor fi scăzute, aşa încât nu este probabil nicio surpriză că cifrele reale prezentate de Westminster arată că imigraţia din România rămâne o preocupare foarte serioasă’, a conchis acesta.

Raportul Consiliului din Westminster arată că numărul de români fără adăpost din centrul Londrei a crescut de la 20 în ianuarie la 59 luna trecută, precizează Daily Mail. Autoritatea locală colaborează cu Agenţia vamală a Marii Britanii pentru a reglementa problema grupurilor de vagabonzi. În baza legislaţiei introduse la începutul lui 2014, autorităţile îi pot expulza pe cetăţenii UE care dorm în străzi şi le pot interzice întoarcerea în ţară timp de 12 luni dacă nu demonstrează că ‘au un motiv concret să se afle în Marea Britanie, cum ar fi un loc de muncă’. Westminster Council afirmă însă că în pofida acestor eforturi ‘continuăm să vedem un număr crescând de cetăţeni români în străzi’. ‘Din cele 91 de persoane înregistrate ca dormind în stradă în Westminster în luna mai, cei mai mulţi au fost românii, cu 59 de cetăţeni’, se arată în raport. Şefa Consiliului Philippa Roe a menţionat că autoritatea sa doreşte să ia măsuri mai aspre, dar este limitată de regulamentele UE.