Numărul est-europenilor din Germania a crescut anul trecut cu peste 12%

Numărul străinilor care trăiesc în Germania a crescut cu 5,8% în 2017 faţă de anul anterior, o creştere chiar mai importantă, de 12,5%, înregistrându-se în cazul est-europenilor (mai ales polonezi, români şi bulgari), potrivit cifrelor comunicate joi de Oficiul Federal de Statistică german, preluate de dpa.
Economica.net - J, 12 apr. 2018, 11:24
Numărul est-europenilor din Germania a crescut anul trecut cu peste 12%

La sfârşitul anului trecut, în Germania erau înregistrate 10,6 milioane de persoane cu cetăţenie străină, cu aproximativ 585.000 mai multe decât în 2016.

Creşterea este aproximativ egală cu cea din 2013, înaintea valului masiv de sute de mii de migranţi din 2015 spre Europa, a precizat un purtător de cuvânt la Oficiului Federal de Statistică, la Wiesbaden.

Dacă numărul noilor imigranţi din ţări din afara Uniunii Europene, precum Siria, Irak sau Afganistan, a scăzut considerabil faţă de 2016, a crescut semnificativ celor al persoanelor venite din alte state comunitare, mai ales din Europa de Est. Din 2007, numărul est-europenilor celor care trăiesc în Germania a ajuns de la 919.000 la 2,6 milioane.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia afirmă că va furniza dovezi privind tentativa de atac ucrainean asupra unei reşedinţe a lui Putin
Rusia afirmă că va furniza dovezi privind tentativa de atac ucrainean asupra unei reşedinţe a lui Putin
Rusia a comunicat joi că a extras şi decodat un fişier dintr-o dronă ucraineană doborâtă la începutul acestei săptămâni, despre care susţine că arată că aceasta viza o reşedinţă......
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face cumpărăturile, iar decontările de criptomonede vor crește spectaculos
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face ...
VISA arată că 2026 va depăși 2025 în privința evoluției plăților digitale. De la cumpărături cu agenţi AI la ...
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Ucraina a organizat pentru prima dată licitații lunare comune de rezervare de capacitate de energie electrică pe liniile ...
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Papa Leon al XIV-lea a avertizat joi că lumea nu se salvează ascuţind săbii, ci prin iertare şi înţelegere, în timpul ...