Numărul faptelor care vor putea fi încrise în cazierul fiscal creşte de trei ori

Economica.net
23 12. 2015
coada_la_ghiseu_48807100

Potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptată miercuri, 82 dintre faptele care vor putea fi înscrise în cazierul fiscal reprezintă infracţiuni şi 236 sunt contravenţii.

‘Numărul faptelor care se vor înscrie în cazierul fiscal potrivit noii legislaţii este de aproape trei ori mai mare decât în prezent, când sunt prevăzute 117 fapte, potrivit Hotărârii Guvernului nr.31/2003. Modificarea este făcută în contextul intensificării eforturilor naţionale şi internaţionale privind combaterea evaziunii fiscale şi al îmbunătăţirii comportamentului fiscal al contribuabililor. (…) Practic, vor fi introduse unele fapte noi faţă de cele care se regăsesc în prezent, a căror săvârşire reflectă un comportament fiscal inadecvat, dar vor fi, în acelaşi timp, şi eliminate o serie de fapte, întrucât actele normative sau unele articole din actele normative care prevedeau şi sancţionau faptele au fost abrogate între timp’, se arată într-un comunicat al Executivului.

Printre situaţiile care vor determina introducerea acestor informaţii în cazierul fiscal se numără ‘omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri’.

Un alt exemplu de faptă nou inclusă constă în neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară preţului de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului. Pentru astfel de fapte se vor aplica amenzi între 3.500 de lei şi 27.500 de lei, în funcţie de tipul contravenţiei.

Din categoria faptelor care au fost eliminate sunt şi infracţiunile prevăzute în acte normative care odată cu intrarea în vigoare a Legii 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 286/2009 privind Codul Penal, au fost modificate. Un exemplu în acest sens este ‘fapta persoanei care, cu rea-credinţă, a făcut declaraţii inexacte, în baza cărora s-a operat o înmatriculare ori s-a făcut o menţiune în registrul comerţului’. Articolul din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului care conţinea această faptă a fost abrogat, mai reiese din comunicatul Guvernului.