Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut cu 37%, în primele şapte luni din 2020

Economica.net
02 09. 2020
bank_note_209104_1280_87469500
Cele 2.110 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 4,574 milioane de dolari, în scădere cu 66,3% faţă de ianuarie-iulie 2019.

La 31 iulie 2020, cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 49.286 (3,854 miliarde dolari capital subscris), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,764 miliarde de dolari, în 5.470 de firme.

În iulie, au fost înmatriculate 436 de societăţi cu participare străină, cu un capital subscris de 732.700 dolari.

Pe domenii, cele mai multe firme înmatriculate au fost înregistrate în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, reparaţii auto şi moto, respectiv 31,42% din total, activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice – 20,87% şi transport, depozitare şi comunicaţii – 12,61%.

La finele lunii iulie 2020, în România existau 229.002 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris era de 63,917 miliarde de dolari.