Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut cu 30,1%, în primele 11 luni din 2022 – ONRC
Cele 6.873 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 38,105 milioane de dolari, cu 7,3% mai mic faţă de cel al firmelor înmatriculate în perioada ianuarie-noiembrie 2021, de 41,109 milioane de dolari.
În noiembrie 2022, au fost înmatriculate 698 de firme cu participare străină la capitalul social.
În funcţie de domenii de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în luna noiembrie în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (26,36% din total), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (21,78%), şi transport, depozitare şi comunicaţii (17,05%).
La finele lunii noiembrie 2022, în România existau 243.720 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la 67,245 miliarde de dolari.
Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 51.700 (capital subscris de 4,015 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,573 miliarde de dolari, în 5.857 de firme.