Numărul firmelor radiate a crescut cu peste 43% în primele patru luni din acest an – ONRC

06 06. 2021
onrc_80517900
Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 3.434 (plus 64,38% faţă de ianuarie-aprilie 2020) şi în judeţele Timiş – 1.013 (plus 62,08%), Constanţa – 951 (plus 33,19%) şi Cluj – 942 (plus 38,53%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Teleorman – 169 (în creştere cu 5,63% faţă de primele patru luni ale anului trecut), Ialomiţa – 178 (plus 52,14%) şi Călăraşi – 199 (minus 48,51%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Alba (plus 91,29%), Dâmboviţa (plus 84,59%) şi Vrancea (plus 83,54%). În perioada analizată nu au fost consemnate scăderi în ceea ce priveşte numărul firmelor radiate.

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 5.998 (plus 47,44% raportat la ianuarie-aprilie 2020), agricultură, silvicultură şi pescuit – 2.003 (plus 60,11%) şi construcţii – 1.967 (plus 41,21%).

În aprilie 2021 au fost consemnate 5.707 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (916) şi în judeţele Timiş (290), Cluj (247) şi Constanţa (245).