Numărul înmatriculărilor de autovehicule noi a scăzut în România cu aproape 28%, în primele zece luni (APIA)
Potrivit unui comunicat al APIA, în luna octombrie a acestui an au fost înmatriculate, pe plan naţional, 14.077 de autovehicule noi (autoturisme şi vehicule comerciale, autocare şi speciale), cu 13,9% mai multe decât în perioada similară din 2019. Dintre acestea, 12.523 de unităţi au fost autoturisme noi, a căror creştere, raportat la perioada de referinţă (când au fost înmatriculate 10.649 de unităţi), este de 17,6%.
Cu toate acestea, ca urmare a scăderilor înregistrate în perioada martie – august, pe ansamblul celor zece luni din 2020 se consemnează o scădere generală a pieţei de 27,9%.
În topul pe mărci, în luna octombrie, pe prima poziţie continuă să se afle Dacia – cu 4.047 de unităţi înmatriculate, urmată de Renault – cu 1.088 unităţi, Skoda (913), Volkswagen (869) şi Ford (721).
Pe de altă parte, la categoria autoturisme rulate, cele 37.449 de unităţi înmatriculate în decursul lunii octombrie din acest an sunt cu doar 10,3% mai puţine în comparaţie cu acelaşi interval din 2019. Pe ansamblul primelor zece luni din 2020 au fost înmatriculate 313.149 de unităţi, corespunzător unei scăderi totale de 15,6% faţă de aceeaşi perioada din anul precedent.
Analiza evoluţiei pe mărci a autoturismelor noi înregistrate în România, la zece luni, arată scăderi pe linie, după cum urmează: de 26% pentru Dacia (pe un volum de 30.195 de exemplare), de 32,4% pentru Renault (7.600 de unităţi) şi de 17,3% pentru Skoda (7.551 exemplare).
Totodată, la autoturismele second hand, Volkswagen este pe primul loc la înmatriculări, cu 77.880 de unităţi, în scădere cu 15,7% faţă de primele zece luni din 2019. Podiumul este completat de BMW – cu 31.842 de exemplare (-14,8%) şi Audi (31.389 unităţi, -10,9%)
Conform statisticii oficiale, în ceea ce priveşte înmatriculările de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus şi Bus), după un volum de 1.554 de unităţi, înregistrat în luna octombrie a acestui an (-8,9 comparativ cu octombrie 2019), rezultă o scădere generală de 33,3%.
Pe segmentul motocicletelor, în octombrie, s-a înregistrat un declin al înmatriculărilor de 85,1%, pe un volum de 548 de unităţi comercializate. La nivel general, această categorie de vehicule a consemnat, însă, o creştere 23,1%, raportat la primele zece luni din 2019.