Numărul înnoptărilor în unităţile de cazare turistice din UE a atins un nivel record în 2013
Cel mai mare număr de înnoptări în hoteluri şi unităţi de cazare turistice în 2013 s-a înregistrat în Franţa (405 milioane de nopţi, o creştere de 1,1% faţă de 2012), Spania (387 milioane de nopţi, o creştere de 1% faţă de 2012), Italia (363 milioane de nopţi, o scădere de 4,6% faţă de 2012), Germania (355 milioane de nopţi, o creştere de 1,3% faţă de 2012) şi Marea Britanie (320 milioane de nopţi, o creştere de 6,5% faţă de 2012).
În aceste cinci state din UE, numărul înnoptărilor în hoteluri şi unităţi de cazare turistice a reprezentat 70% din totalul înregistrat în UE anul trecut.
Ponderea înnoptărilor realizate de nerezidenţi s-a ridicat la 45% din totalul înnoptărilor în hoteluri şi unităţi de cazare turistice din UE, faţă de un procent de 55% pentru rezidenţi.
Cel mai ridicat procent de înnoptări petrecute anul trecut de nerezidenţi în hoteluri şi unităţi de cazare turistice din UE s-a înregistrat în Malta (96%), Cipru (93%), Croaţia (92%), Grecia (79%) şi Austria (71%), iar cel mai scăzut în România (18%), Germania şi Polonia (ambele cu 20%) şi Suedia (23%).