Numărul insolvenţelor în România s-a majorat cu 1,3%, la patru luni. Estimare de creştere de 10% pentru final de an – analiză

Numărul de insolvenţe a crescut, în România, cu 1,3% în primele patru luni ale anului, iar estimarea pentru final de an este 10% faţă de 2022, reiese din datele incluse în Global Insolvency Index, indicele Allianz Trade, publicate marţi.
AGERPRES - mar, 30 mai 2023, 11:33
Numărul insolvenţelor în România s-a majorat cu 1,3%, la patru luni. Estimare de creştere de 10% pentru final de an - analiză

„Deşi estimarea de +10% pentru acest an pare pesimistă prin comparaţie cu primele luni, ar trebui să ţinem cont că în general evoluţia din ultimul trimestru poate modifica magnitudinea tendinţelor observate de-a lungul anului. Ca şi în cazul problemelor de lichiditate, pe care le observăm la nivelul întregii economii, ritmul insolvenţelor nu are o evoluţie liniară ci, mai degrabă, în valuri, alternând lunile consecutive de creştere abruptă cu perioade de acalmie. Nu în ultimul rând, este foarte probabil ca intensificarea apariţiei insolvenţelor în ţările dezvoltate din vest (inclusiv în rândul companiilor mari sau din ţări cu economii stabile) să influenţeze şi situaţia la nivel local. Atât Germania – recent intrată în recesiune – cât şi Italia sau Franţa, primele trei ţări în exporturile României în 2021, au estimări de creştere a numărului de insolvenţe cu peste 20% în 2023”, a explicat Mihai Chipirliu, CFA – Risk Director la Allianz Trade.

Conform indexului, la nivel global se preconizează că jumătate dintre ţările analizate vor depăşi, în 2023, nivelul de insolvenţe de dinainte de pandemie.

Astfel, în Europa se aşteaptă ca, până la finalul acestui an, numărul insolvenţelor să ajungă la 59.000 de cazuri în Franţa (+41% faţă de anul precedent), 28.500 de cazuri în Marea Britanie (+16%), 17.800 de cazuri în Germania (+22%) şi 8.900 de cazuri în Italia (+24%). Peste Ocean, în SUA, analiştii preconizează o creştere de 49%, ca urmare a înăspririi condiţiilor de creditare şi a încetinirii puternice a creşterii economice, ceea ce va însemna o revenire la peste 20.000 de insolvenţe pe an.

În cursul anului trecut, Europa de Vest a înregistrat creşteri notabile, de două cifre, în Austria (+57%, de la an la an), Marea Britanie (+51%) şi Franţa (+48%), toate acestea înregistrând cea mai mare scădere a numărului de insolvenţe în 2020/2021. De asemenea, Belgia, Danemarca, Irlanda, Norvegia, Ţările de Jos, Spania şi Elveţia au consemnat un salt al insolvenţelor cu peste 10% pe an, în timp ce în Europa Centrală şi de Est, revenirea a fost condusă de Ungaria (+67%), Lituania (+56%) şi Polonia (+20%).

„În cazul României, după creşteri susţinute de aproximativ 80% în fiecare din ultimii doi ani, recent şi oarecum normal, ritmul de creştere a numărului de insolvenţe pare că a încetinit. În primele patru luni ale anului acestea au avansat cu aproape 1,3%. Deşi actualul nivel este departe de a provoca panică, trebuie evidenţiat că nivelul de anul trecut îl depăşise deja uşor pe cel corespunzător anului pre-pandemic 2019. Ca şi structură, nu sunt diferenţe mari faţă de 2019, comerţul cu ridicata şi amănuntul, respectiv construcţiile şi industria prelucrătoare dominând topul. Având o importantă componentă de întreprinderi mici cu o putere redusă de negociere faţă de clienţi şi furnizori, transporturile, HoReCa şi serviciile în general rămân, de asemenea, cu frecvenţă ridicată în rândul insolvenţelor”, se precizează în analiza de specialitate.

Estimările Allianz Trade arată că o nouă criză financiară precum cea din 2008 ar genera 21.600 de insolvenţe suplimentare în SUA, în 2023 şi 2024, şi 99.900 în Europa de Vest. În plus, o criză a creditelor de amploarea celei observate la începutul anilor 2000, în timpul exploziei „bulei tehnologice”, ar duce la 12.900, respectiv 95.300 de insolvenţe suplimentare, în acest an şi anul viitor, iar în cazul unei îngheţări a creditării, care ar opri acordarea de noi împrumuturi, insolvenţele ar creşte cu încă 10.700 de cazuri în SUA şi cu 46.300 de cazuri în Europa.

Indicii crizei financiare globale (CFG) evidenţiază faptul că firmele mici, cu un grad ridicat de îndatorare şi o diversificare redusă sunt cele mai vulnerabile.

Allianz Trade este liderul mondial pe piaţa asigurărilor de credit comercial şi un specialist recunoscut în domeniile: garanţii, recuperarea creanţelor, credit comercial structurat şi risc politic.

Compania are sediul central la Paris, este prezentă în 52 de ţări, iar în 2021 a înregistrat o cifră de afaceri de 2,9 miliarde de euro, în timp ce tranzacţiile comerciale globale asigurate au reprezentat o expunere de 931 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines la Aktau, în Kazahstan, accident......
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din ...
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...