Numărul investitorilor participanți la Fondul de Compensare a Investitorilor era de 191.743 la sfârșitul trimestrului unu din 2024

25 04. 2024
bani 656433657

„Numărul total al investitorilor raportaţi de participanţii la Fond la sfârşitul trimestrului I al anului 2024 era de 191.743, în creştere faţă de sfârşitul trimestrului anterior (7,38%). Conform raportărilor primite, un număr de 40.676 (20,21% din numărul total de investitori) deţin doar titluri de stat emise de statul român prin Ministerul Finanţelor. În cazul investitorilor compensabili integral, numărul acestora a înregistrat o creştere de 7,34%. Numărul investitorilor compensabili in limita plafonului a crescut cu 7,65% şi numărul investitorilor necompensabili a scăzut cu 0,83% comparativ cu trimestrul anterior”, se spune în comunicat.

Fondul de Compensare a Investitorilor a comunicat pentru luna martie 2024 informaţii legate de evoluţia numărului de investitori, portofoliile de instrumente financiare, investiţia compensabilă şi situaţia plasamentelor financiare. Datele pe baza cărora se realizează analiza sunt raportate pe propria răspundere de către participanţii Fondului. La finele perioadei ianuarie – martie 2024 numărul participanţilor Fondului era de 32.

Potrivit sursei citate, clasificarea investitorilor este dominată de numărul investitorilor compensabili integral, care reprezintă 69,10% din numărul total raportat la 31 martie 2024. Dintre aceştia, 74,92% apelează la societăţile de servicii de investiţii financiare. Categoria investitorilor eligibili pentru compensare, cu portofolii mai mici decât plafonul de 20.000 euro, este cea mai numeroasă categorie de investitori, înregistrând la sfârşitul trimestrului I al anului 2024 o creştere de 7,34%, atingând astfel un număr de 132.493 de investitori. Numărul investitorilor îndreptăţiţi la compensare, cu portofolii mai mari decât limita de compensare, a fost de 58.057, cu o creştere de 7,65% faţă de trimestrul anterior.

Categoria investitorilor necompensabili este categoria cu cei mai puţini investitori (1.193 investitori). În cursul trimestrului I numărul acestor investitori a înregistrat o scădere de 0,83% faţă de trimestrul anterior.

Valoarea Portofoliului total a avut o creştere de 8,74% ajungând la 307,878 de miliarde de lei, comparativ cu trimestrul anterior. Portofoliul mediu al unui investitor compensabil integral a ajuns la 4.112 euro după ce a înregistrat o scădere de 2,56%, în comparaţie cu trimestrul IV al anului anterior. Portofoliul mediu al unui investitor compensabil în limita plafonului la sfârşitul trimestrului I a înregistrat o creştere de 0,92%, atingând 190.905,97 de euro. Valoarea portofoliului mediu al unui investitor necompensabil a înregistrat o creştere de 9,85% atingând 42.183.777,96 de euro.