Numărul locuinţelor date în folosinţă în trimestrul I a crescut cu 820, la 7.682 de unităţi
Pe medii de rezidenţă, în trimestrul I 2013, s-a păstrat acelaşi trend ca şi în trimestrul I 2012, cele mai multe locuinţe fiind construite în mediul rural (54,0%).
Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în trimestrul I 2013, faţă de trimestrul I 2012, numărul locuinţelor realizate din fondurile publice a scăzut cu 44 locuinţe, iar numărul locuinţelor realizate din fondurile private a crescut cu 864 locuinţe.
Din fonduri private au fost finalizate 7.633 locuinţe, iar din fonduri publice 49 de locuinţe.
Creşteri semnificative au avut loc în regiunile de dezvoltare: Sud – Est (+429 locuinţe), Nord – Est (+178 locuinţe) şi Bucureşti – Ilfov (+156 locuinţe). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord – Vest (-144 locuinţe) şi Sud-Muntenia (-32 locuinţe).