Numărul locuinţelor finalizate a scăzut anul trecut cu 2,5% (1.878 de unităţi)
Pe medii de rezidenţă, în anul 2023 faţă de anul 2022, se evidenţiază scăderea ponderii locuinţelor terminate în mediul rural (de la 45,3% în anul 2022 la 39% în anul 2023) şi o creştere în mediul urban (de la 54,7% în anul 2022 la 61% în anul 2023), scrie Agerpres.
Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că în anul 2023, comparativ cu 2022, a scăzut numărul locuinţelor realizate din fonduri private (-2.466 locuinţe), în schimb a crescut numărul locuinţelor realizate din fonduri publice (+588 locuinţe).
Distribuţia în profil regional în anul 2023 faţă de anul 2022 arată o scădere a numărului de locuinţe terminate în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-1.357 locuinţe), Vest (-945), Bucureşti-Ilfov (-280), Centru (-159) şi Sud-Muntenia (-158).
Pe de altă parte, au fost consemnate creşteri în regiunile de dezvoltare: Sud-Est (+761 locuinţe), Nord – Est (+246) şi Sud-Vest Oltenia (+14).
Potrivit datelor INS, în ultimul trimestru al anului trecut au fost date în folosinţă 21.461 locuinţe, în creştere cu 923 de unităţi locative, comparativ cu trimestrul IV din 2022.
Pe medii de rezidenţă, în ultimul trimestru al anului trecut, cele mai multe locuinţe au fost construite în mediul urban (59,3%).
Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în trimestrul IV 2023, faţă de trimestrul IV 2022, a crescut atât numărul locuinţelor realizate din fonduri private cu 624 locuinţe, cât şi cele din fonduri publice, cu 299 locuinţe.
Distribuţia în profil regional în perioada menţionată evidenţiază o creştere a numărului locuinţelor terminate în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+662 locuinţe), Nord-Est (+198), Sud-Est (+175), Centru (+125) şi Sud-Muntenia (+116).
Pe de altă parte, scăderi au avut loc în regiunile de dezvoltare: Nord-Vest (-309 locuinţe), Vest (-41) şi Sud-Vest Oltenia (-3).
Locuinţele terminate sunt locuinţele ridicate în cursul perioadei de referinţă, ale căror elemente, inclusiv fundaţia, s-au construit pentru prima dată şi la care s-au finalizat toate lucrările prevăzute în documentaţia tehnică şi au fost recepţionate de beneficiar.