Numărul locurilor de muncă vacante a urcat la 47.000, în primul trimestru – INS

Numărul locurilor de muncă vacante, la nivel naţional, a fost de 47.000 în primele trei luni din 2022, în creştere cu 1.700 faţă de trimestrul anterior, reiese din datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - joi, 19 mai 2022, 13:25
Numărul locurilor de muncă vacante a urcat la 47.000, în primul trimestru - INS

Astfel, în perioada ianuarie – martie 2022, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în activităţile din domeniile: distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (1,73%), informaţii şi comunicaţii, administraţia publică (1,72% pentru fiecare în parte), scrie Agerpres.

În industria prelucrătoare s-a concentrat puţin sub o pătrime din numărul total al locurilor de muncă vacante (11.000 locuri vacante), cu o valoare a ratei de 1,01%.

Sectorul bugetar a însumat aproape 23% din numărul total al locurilor de muncă vacante, 4.900 în sănătate şi asistenţă socială, 4.600 în administraţia publică iar 1.200 în învăţământ.

La polul opus, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai mici valori în industria extractivă (0,20%) şi în alte activităţi de servicii (0,28%).

Potrivit sursei citate, prin comparaţie cu trimestrul precedent, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai relevante creşteri în distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+0,49 puncte procentuale), respectiv în intermedieri financiare şi asigurări (+0,47 puncte procentuale).

În ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante, creşterile cele mai semnificative au fost în activităţile din construcţii (+900 posturi), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+500, pentru fiecare în parte).

Pe de altă parte, cele mai relevante scăderi, atât în ceea ce priveşte rata, cât şi numărul locurilor de muncă vacante, s-au regăsit în activităţile din sănătate şi asistenţă socială (-0,29 puncte procentuale, respectiv 900 locuri vacante) şi administraţie publică (-0,25 puncte procentuale, 900 posturi).

Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante au fost consemnate în intermedieri financiare şi asigurări (+0,63 puncte procentuale), informaţii şi comunicaţii (+0,53 puncte procentuale), respectiv producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+0,52 puncte procentuale).

De asemenea, ca număr de locuri de muncă disponibile, cele mai importante creşteri s-au observat în industria prelucrătoare (+2.800), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (+2.400) şi informaţii şi comunicaţii (+1.400). La polul opus, s-au regăsit în administraţia publică (-0,28 puncte procentuale, respectiv -900 locuri vacante) şi sănătate şi asistenţă socială (-0,26 puncte procentuale, -700 posturi).

Datele INS relevă faptul că, în trimestrul I 2022, cele mai mari valori s-au înregistrat pentru ocupaţiile de specialişti în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2, atât în ceea ce priveşte rata, cât şi numărul locurilor de muncă vacante (1,21%, respectiv 13.700 locuri vacante). În schimb, cele mai mici valori ale celor doi indicatori s-au înregistrat pentru ocupaţiile de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit – grupa majoră 6 (0,57%) şi de membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori – grupa majoră 1 (0,45%).

Raportat la ultimul trimestru al anului 2021, în primele trei luni din 2022, cele mai relevante creşteri, atât ca rată, cât şi ca număr de locuri de muncă vacante, au fost în rândul ocupaţiilor de muncitori calificaţi şi asimilaţi – grupa majoră 7 (+0,16 puncte procentuale), şi de operatori la instalaţii şi maşini; asamblori de maşini şi echipamente – grupa majoră 8 (+0,14 puncte procentuale).

Pe de altă parte, cei doi indicatori au înregistrat scăderi mai mari în cazul ocupaţiilor de lucrători în domeniul serviciilor – grupa majoră 5 (-0,03 puncte procentuale), de membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori – grupa majoră 1 (-0,07 puncte procentuale), respectiv de funcţionari administrativi – grupa majoră 4 (-0,02 puncte procentuale).

La nivel general, în trimestrul I din acest an, numărul locurilor de muncă vacante a fost 47.300, în creştere cu 1.700 faţă de trimestrul anterior, în timp ce, raportat la aceeaşi perioadă din 2021, numărul posturilor vacante s-a majorat cu 8.900.

 

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...