Numărul mediu de pensionari a scăzut la 5,058 milioane, în T4. Pensia medie lunară a ajuns la 1.679 de lei
Conform statisticii oficiale, în ultimele trei luni ale anului trecut, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari, respectiv de 4,643 milioane de persoane, în scădere cu 9.000 comparativ trimestrul precedent. De asemenea, pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 91,8% în totalul celor de asigurări sociale.
Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (79,3%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale, iar pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial – au avut o pondere de 2,3%.
Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10, interval care prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai patru pensionari la zece salariaţi în judeţul Ilfov, la 16 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, respectiv 14 la 10 în judeţele Giurgiu şi Vaslui.
Potrivit sursei citate, în T4 din 2021, pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 855 de lei (1.277 lei în judeţul Botoşani, 1.287 lei în judeţul Giurgiu, 1.298 lei în judeţul Vrancea, faţă de 2.132 lei în judeţul Hunedoara, 2.036 lei în Municipiul Bucureşti şi 1.892 lei în judeţul Braşov).
Totodată, numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent – indemnizaţie socială), în trimestrul IV din anul anterior, a fost de 922.000 de persoane, dintre care 792.100 de persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat (17,1% din totalul pensionarilor din această categorie), 125.900 de persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori (58,2% din totalul acestora) şi 4.000 de persoane din sistemul militar (2,1% din totalul acestei categorii).
La nivel naţional, în intervalul analizat, numărul mediu de pensionari a fost de 5,058 milioane de persoane, în scădere cu 15.000 de persoane faţă de ultimul trimestru din 2020.
Pensia medie lunară a fost de 1.679 lei, în creştere cu 0,4% de la trimestru la trimestru, iar pensia medie de asigurări sociale de stat s-a situat la valoarea de 1.608 lei. În acest context, raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 50,9%, în T4 din 2021, faţă de 53,4% în T3, acelaşi an.
Datele INS indică faptul că indicele pensiei medii reale, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 97,6%.
Comparativ cu trimestrul IV din 2020, numărul mediu de pensionari a scăzut, în T4 din 2021, cu 65.000 de persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat s-a diminuat cu 36.000 de persoane.
În plus, pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut, în intervalul de comparaţie, cu 2,6%, respectiv cu 1,1%.