Numărul milionarilor americani a atins cel mai ridicat nivel din istorie

Numărul milionarilor americani a crescut, anul trecut, cu aproape 500.000 în urma avansului pieţelor bursiere şi a valorii proprietăţilor imobiliare, arată un studiu realizat de firma de cercetare de piaţă şi consultanţă Spectrem Group, relatează CNBC.
Economica.net - mar, 10 mart. 2015, 17:18
Numărul milionarilor americani a atins cel mai ridicat nivel din istorie

Potrivit acestui studiu, în SUA există în prezent un număr de 10,1 milioane gospodării care dispune de active investibile de cel puţin un milion de dolari, excluzând valoarea reşedinţei principale, în creştere faţă de 9,6 milioane gospodării în 2013. Este vorba de cel mai mare număr înregistrat de la debutul publicării datelor cu privire la acest indicator de către Spectrem în 1997.

De asemenea, numărul gospodăriilor americane cu o avere de cel puţin cinci milioane de dolari a atins un nou record, 1,3 milioane, în creştere faţă de 1,24 milioane în 2013. În plus, există în prezent 142.000 de gospodării americane cu o avere de cel puţin 25 de milioane de dolari, în creştere faţă de 132.000 în 2013.

În prezent, numărul milionarilor americani este de două ori mai mare decât era în 1996.

‘Numărul gospodăriilor înstărite este la cel mai ridicat nivel de până acum. Date fiind valorile record înregistrate de pieţele financiare în 2014, revenirea pieţei imobiliare şi percepţiile investitorilor cu privire la creşterea valorii afacerilor lor, nu este surprinzător să vedem aceste niveluri record’, a declarat preşedintele Spectrem Group, George H. Walper Jr.

Vârsta medie a milionarilor americani este 62 de ani, ceea ce sugerează că majoritatea şi-au acumulat averea de-a lungul vieţii. În rândul celor cu o avere de cel puţin 25 de milioane de dolari, vârsta medie este de 65 de ani însă majoritatea dintre aceştia lucrează încă, unul din cinci şi-au început propria companie, iar 70% lucrează mai mult de 40 de ore pe săptămână. Peste 80% din cei cu o avere de cel puţin 25 de milioane de dolari donează cel puţin 10.000 de dolari pe an către organizaţii caritabile iar 21% donează peste 100.000 pe an.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...