Numărul persoanelor care suferă de foame la nivel mondial a crescut la 821 de milioane – ONU

Numărul persoanelor care suferă de foame la nivel mondial a crescut în 2017 pentru al treilea an consecutiv, pe fondul conflictelor şi al schimbărilor climatice, a avertizat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite, fapt care pune în pericol îndeplinirea unuia dintre obiectivele globale referitoare la eradicarea acestui flagel până în 2030, informează Reuters şi dpa.
Economica.net - mar, 11 sept. 2018, 11:28
Numărul persoanelor care suferă de foame la nivel mondial a crescut la 821 de milioane - ONU

Foametea pare să fi crescut în toate zonele din Africa şi America de Sud, iar 821 de milioane de persoane – una din nouă – au suferit de foame în 2017, potrivit raportului global pe anul 2018 referitor la Starea securităţii alimentare şi nutriţionale.

În acelaşi timp, 672 de milioane de adulţi – mai mult de unu din opt – suferă de obezitate, în creştere faţă de 600 de milioane în 2014.

„Fără eforturi sporite, există riscul să ratăm îndeplinirea obiectivului global de eradicare a foametei până în 2030”, se precizează în raport, cu referire la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă adoptate de statele membre ONU în 2015.

Nivelul foametei pe plan global a crescut pentru al treilea an consecutiv, după un deceniu în care a înregistrat scăderi.

Creşterea variaţiilor de temperatură, precipitaţiile intense şi neregulate şi schimbările la nivelul anotimpurilor au afectat disponibilitatea şi calitatea hranei, spune cea care a redactat raportul, Cindy Holleman. „De aceea spunem că este nevoie să acţionăm acum”, precizează Holleman, economist în cadrul Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO). „Doar pentru că ne îngrijorăm, situaţia nu se va îmbunătăţi, din contră, se va înrăutăţi”, a declarat aceasta pentru Thomson Reuters Foundation.

Anul trecut, aproape 124 de milioane de persoane din 51 de ţări s-au confruntat cu un nivel de criză al foametei, pe fondul conflictelor şi dezastrelor climatice, mai menţionează ONU.

Multe state în care există conflicte prelungite, printre care Yemen, Somalia, Sudanul de Sud şi Afganistan, s-au confruntat şi cu unul sau mai multe şocuri climatice, precum seceta şi inundaţiile, se mai precizează în raport.

Organizaţia Salvaţi Copiii a avertizat luni că 600.000 de copii din zone de conflict şi-ar putea pierde viaţa din cauza foametei extreme până la finalul acestui an, din cauza fondurilor insuficiente şi a blocării aprovizionării de către părţile beligerante.

Din cauza crizei alimentare, 2,3 milioane de persoane au părăsit Venezuela începând cu luna iunie, precizează ONU.

Accesul insuficient sau nesigur la hrană este unul dintre factorii care cauzează obezitatea, întrucât cei cu resurse financiare limitate optează pentru hrană procesată, mai ieftină, dar cu un conţinut ridicat de grăsimi, sare şi zahăr, se mai precizează în raport.

Te-ar mai putea interesa și
Roșu în tradingul de cereale anul trecut. Singurii români din clubul miliardarilor în lei au părăsit clasamentul
Roșu în tradingul de cereale anul trecut. Singurii români din clubul miliardarilor în lei au părăsit clasamentul
Dacă în 2023, cel mai mare trader de cereale după cifra de afaceri, Ameropa Grains, depășea pragul de 8 miliarde de lei, anul trecut clasamentul începea de la 3 miliarde de lei. Nicio companie......
Șeful Stellantis, pe urmele lui Luca de Meo: Producătorii europeni au nevoie de alianțe
Șeful Stellantis, pe urmele lui Luca de Meo: Producătorii europeni au nevoie de alianțe
Ca și Luca de Meo, șeful Renault, în urmă cu mai bine de un an, președintele grupului Stellantis, John Elkan, a ajuns ...
Catastrofa aviatică din India. Există un supraviețuitor al avionului Boeing 787 Dreamliner prăbușit în orașul Ahmedabad
Catastrofa aviatică din India. Există un supraviețuitor al avionului Boeing 787 Dreamliner prăbușit în orașul Ahmedabad
Peste 290 de persoane, de la bordul avionului dar şi de la sol, au murit în catastrofa aviatică produsă joi în oraşul ...
Italia injectează mai mulți bani în oțelăria Ilva, înainte de a-i găsi un cumpărător
Italia injectează mai mulți bani în oțelăria Ilva, înainte de a-i găsi un cumpărător
Guvernul italian a alocat joi 200 de milioane de euro pentru a menţine pe linia de plutire oţelăria Acciaierie d'Italia ...