Numărul persoanelor fizice cu restanţe la bănci şi IFN-uri a crescut la 615.348, în noiembrie
Raportat la luna ianuarie 2016, în noiembrie numărul restanţierilor a scăzut cu 98.573 de persoane.
În ceea ce priveşte valoarea restanţelor, acestea se ridicau, în noiembrie, la 8,56 miliarde lei, din care peste 2,9 miliarde lei erau în moneda naţională, 4,04 miliarde lei echivalent în euro, 1,56 miliarde lei echivalent în alte valute şi 52,8 milioane lei echivalent în dolari.
În funcţie de categoria de întârziere, restanţele mai mari de 90 de zile reprezentau peste 4,65 miliarde lei.
De asemenea, statistica BNR relevă faptul că existau restanţe de 54,7 milioane lei cu o întârziere de 61 – 90 de zile, respectiv de 40,5 milioane lei, între 31- 60 de zile. Valoarea totală a creditelor scoase în afara bilanţului depăşea 1,86 miliarde lei, iar 1,94 miliarde lei – la colectare.
Restanţele la creditele acordate firmelor şi populaţiei însumau peste 13,7 miliarde lei la finalul lui noiembrie, valoarea acestora fiind în scădere cu 38,5% faţă de cea consemnată la sfârşitul aceleiaşi luni din 2015, potrivit datelor centralizate de Banca Naţională a României.
Din această sumă, peste 5,94 miliarde lei reprezentau restanţe în moneda naţională, în scădere cu 37,6%, iar circa 7,77 miliarde lei restanţe în valută, în coborâre cu 39,1%.
Din totalul restanţelor, circa 4,74 miliarde lei erau înregistrate în Bucureşti.
Totalul creditelor depăşea 223,4 miliarde lei la finele lunii noiembrie, fiind cu 0,97% mai mare decât valoarea consemnată la finalul aceleiaşi luni din 2015. Împrumuturile în moneda naţională se cifrau la 125,7 miliarde de lei.
În ceea ce priveşte creditele acordate populaţiei, de peste 112,9 miliarde lei, cele pentru consum totalizau mai mult de 52,3 miliarde lei, cele pentru locuinţe depăşeau 58 miliarde lei, iar cele destinate altor scopuri – peste 1,32 miliarde lei.