Numărul persoanelor fizice cu restanţe la bănci şi IFN-uri a crescut la peste 635.000, în decembrie

Numărul persoanelor fizice înregistrate la Biroul de Credit cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare a crescut cu 20.496, la 635.844 în decembrie, faţă de nivelul din luna noiembrie, se arată în datele Băncii Naţionale a României.
Economica.net - lun, 06 feb. 2017, 16:54
Numărul persoanelor fizice cu restanţe la bănci şi IFN-uri a crescut la peste 635.000, în decembrie

În ceea ce priveşte valoarea restanţelor, acestea se ridicau, în decembrie, la 8 miliarde lei, în scădere cu 6,49% comparativ cu luna anterioară, din care peste 2,95 miliarde lei erau în moneda naţională, 3,44 miliarde lei echivalent în euro, 1,56 miliarde lei echivalent în alte valute şi 48,4 milioane lei echivalent în dolari.

În funcţie de categoria de întârziere, restanţele mai mari de 90 de zile reprezentau peste 4,41 miliarde lei. De asemenea, statistica BNR relevă faptul că existau restanţe de 55 milioane lei cu o întârziere de 61 – 90 de zile, respectiv de 43,9 milioane lei, între 31- 60 de zile.

Valoarea totală a creditelor scoase în afara bilanţului depăşea 1,51 miliarde lei, iar 1,97 miliarde lei – la colectare.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia – Apărarea aeriană a doborât patru drone care se îndreptau spre Moscova, anunţă primarul
Rusia – Apărarea aeriană a doborât patru drone care se îndreptau spre Moscova, anunţă primarul
Apărarea aeriană rusă a doborât sâmbătă patru drone ucrainene care se îndreptau spre Moscova, a spus primarul oraşului, în timp ce unul dintre principalele aeroporturi ale capitalei Rusiei......
Erdogan speră ca Turcia să fie reintegrată în programul SUA F-35
Erdogan speră ca Turcia să fie reintegrată în programul SUA F-35
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a exprimat încrederea în reintegrarea progresivă a Turciei în programul american ...
Aeroportul Bacău, primul din România care cere finanțare pentru un proiect major de energie regenerabilă
Aeroportul Bacău, primul din România care cere finanțare pentru un proiect major de energie regenerabilă
Aeroportul Internaţional "George Enescu" Bacău este primul din România care a depus cerere de finanţare pentru un proiect ...
Se restricționează plata cash în România? Ce spune Radu Burnete, consilierul lui Nicușor Dan
Se restricționează plata cash în România? Ce spune Radu Burnete, consilierul lui Nicușor Dan
Consilierul prezidenţial Radu Burnete a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, ...