Numărul restanţierilor la bănci şi IFN-uri a fost în februarie cel mai mare din ultimele 5 luni

Economica.net
06 04. 2016
12400531_710825305686798_2683153538184707896_n_57447600

Un număr mai mare al persoanelor cu restanţe a fost înregistrat în septembrie 2015, când erau 716.236. Faţă de luna ianuarie, în februarie numărul restanţierilor a crescut cu 0,19%.

În ceea ce priveşte valoarea restanţelor, acestea se ridicau, în februarie, la 11,36 miliarde lei, din care peste 4,43 miliarde lei erau în moneda naţională, 4,77 miliarde lei echivalent în euro, 2,11 miliarde lei echivalent în alte valute şi 49,7 milioane lei echivalent în dolari.

În funcţie de categoria de întârziere, restanţele mai mari de 90 de zile reprezentau peste 7,67 miliarde lei. De asemenea, statistica BNR relevă faptul că existau restanţe de 51,7 milioane lei cu o întârziere de 61 – 90 de zile, respectiv de 58,6 milioane lei, între 31- 60 de zile.

Valoarea totală a creditelor scoase în afara bilanţului depăşea 1,45 miliarde lei, iar 2,12 miliarde lei – la colectare.

Rata creditelor neperformante, potrivit definiţiei ABE, a fost de 13,57%, în ianuarie, în scădere cu 0,04% puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat la finalul anului 2015, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.

Faţă de luna decembrie 2014, indicatorul este mai mic cu 7,14 puncte procentuale.

Potrivit definiţiei ABE, implementată în cadrul naţional prin Ordinul BNR nr. 6/2014, expunerile neperformante sunt cele care îndeplinesc o serie de criterii, precum expuneri semnificative cu scadenţa depăşită cu mai mult de 90 de zile. De asemenea, pentru expunerile neperformante se consideră că, în lipsa executării garanţiei reale, este improbabil ca debitorul să îşi achite integral obligaţiile din credite, indiferent de existenţa oricărei sume, restante sau numărul de zile de întârziere de plată.