Numărul studenţilor a scăzut cu 30% în 25 de ani

Numărul studenţilor a scăzut dramatic în perioada 2011-2015 din cauza scăderii natalităţii, nivelul de pregătire al elevilor este tot mai slab şi se resimte când aceştia ajung în universităţi şi din cauza faptului că au dispărut examenele de admitere, iar învăţământul superior nu este adecvat cerinţei de pe piaţa muncii şi nevoilor economice actuale.

Asta a descoperit Curtea de Conturi în urma analizei evoluţiei şi situaţiei învăţământului superior din România, în perioada 2011-2015. În ciuda scăderii numărului de studenţi, raportul Curţii de Conturi arată că a crescut numărul de universităţi şi facultăţi. Astfel, avem 103 instituţii de învăţământ superior. De asemenea, potrivit raportului fondurile bugetare nu sunt acordate universităţilor în funcţie de performanţă, scrie Mediafax.

Efectul natalităţii scăzute a început să se vadă tot mai mult din 2010. „Conform prognozei Eurostat, populaţia din grupa de vârstă 20-64 de ani va scădea cu 2 milioane în 2040 faţă de anul 2015. În această situaţie, cifre de 907.353 studenţi înmatriculaţi în învăţământul superior în anul universitar 2007/2008 nu vor mai fi posibile. Chiar şi efectivele studenţeşti de 433.234 persoane din anul universitar 2013/2014 vor rămâne o amintire. Concurenţa acerbă de pe piaţa serviciilor de educaţie superioară va obliga universităţile să se reformeze şi să crească calitatea serviciilor educaţionale furnizate”, se arată în raport.

Numărul de studenţi s-a redus în perioada 1990/1991 – 2013/2014 cu 1,4 milioane elevi ceea ce reprezintă aproape 30% din populaţia şcolară din anul 1990/1991. Principalii factori care au determinat această reducere sunt scăderea natalităţii, emigraţia şi abandonul şcolar.

Cauzele pregătirii deficitare a tinerilor se regăsesc încă din sistemul preuniversitar. Curtea de conturi arată că problemele sistemului univeristar sunt moştenite, de fapt, din preuniversitar. Astfel, dacă ne uităm la gradul de cuprindere în învăţământul preuniversitar a populaţiei în vârstă de 7-10 ani şi 11-14 ani, observăm că acesta a înregistrat o evoluţie descendentă, astfel încât în anul şcolar 2013/2014 nu era cuprinsă într-o formă de învăţământ 7,2 % din populaţia de 7-10 ani şi 8,5 % din populaţia de 11-14 ani.

În anul 2014, 18% din populaţia în vârstă de 18-24 ani avea studii cel mult gimnaziale şi nu mai urma nici o formă de pregătire. Curtea de Conturi atrage atenţia că faţă de ţinta de 11,3% asumată de România în Strategia Europa 2020, distanţa este enormă şi nu par să existe şanse ca această ţintă să fie atinsă. În pus, la testele PISA (sistem standardizat al OCDE de evaluare a competenţelor de bază ale elevilor de 15 ani) elevii români au obţinut în permanenţă rezultate slabe, fapt ce indică performanţele reduse ale învăţământului primar şi gimnazial. Astfel, la evaluările PISA din anul 2012 ponderea elevilor cu performanţe slabe a fost de 37,3% la lectură, 40,8% la matematică şi 37,3% la ştiinţe.

„Într-o ierarhizare a ţărilor membre UE pe o scală descrescătoare a ponderii elevilor cu rezultate slabe la lectură la testul PISA 2012 România se află pe locul 2 după Bulgaria. Ratele mari de tranziţie de la un nivel de educaţie la altul ne întăreşte convingerea că o bună parte din aceşti elevi au ajuns în învăţământul superior”, spune Curtea de Conturi. Gradul de cuprindere în învăţământ a populaţiei de 15-18 ani a crescut până în anul şcolar 2009/2010, după care a început să scadă

Decizia de a desfiinţa învăţământul profesional (singura opţiune rămânând învăţământul liceal) a condus la creşterea abandonului şcolar. Din fericire în anul şcolar 2012/2013 s-a revenit asupra deciziei, însă, consecinţele au rămas. Încercarea de a atenua declinul populaţiei şcolare din învăţământul liceal prin desfiinţarea învăţământului profesional s-a dovedit un eşec.

Potrivit raportului, după trei ani de creştere, aceasta a revenit în anul 2013/2014 la nivelul anului şcolar 2008/2009. Numărul absolvenţilor de liceu s-a menţinut constant la circa 200.000, însă numărul absolvenţilor care au promovat examenul de bacalaureat a scăzut drastic începând cu anul şcolar 2010/2011, când au fost introduse camerele de supraveghere în sălile de examen.

„Introducerea camerelor de luat vederi în sălile de examen a salubrizat modul în care era promovat examenul de bacalaureat. Pentru a atrage cât mai mulţi studenţi, o parte din instituţiile de învăţământ superior nu mai organizau examene de admitere. În aceste condiţii, s-a creat presiune asupra învăţământului liceal pentru a promova incompetenţa. La rândul său învăţământul liceal avea drept criteriu de evaluare a performanţei promovabilitatea. În acest mod s-a dat drum liber elevilor slabi pregătiţi spre sălile de curs din universităţi. Gradul de cuprindere în învăţământ a populaţiei în vârstă de 19-23 ani şi peste a ajuns în anii 2007-2011 la niveluri foarte mari de peste 70%”, se arată în raportul Curţii de conturi.

Mai departe, raportul spune că deoarece instituţiile de învăţământ nu sunt interesate să elimine incompetenţa deoarece pierd surse de finanţare, diplomele de învăţământ superior au ajuns în piaţa muncii. „Dar nu diplomele generează performanţă ci cunoştinţele, competenţele, abilităţile şi aptitudinile. Menţinerea unei rate ridicate a abandonului timpuriu a şcolii, a unei ponderi ridicate a elevilor cu rezultate slabe la evaluările PISA pentru elevii de 15 ani şi a unui grad redus de promovabilitate a examenului de bacalaureat nu poate coexista cu creşterea accelerată a populaţiei cu studii superioare. Un învăţământ superior performant nu se poate „clădi” decât pe un învăţământ preuniversitar performant. Efectele negative ale unei politice orientate prioritar spre învăţământul superior au început deja să se vadă în însăşi evoluţia viitoare a acestuia. Fără o bază solidă în învăţământul preuniversitar, învăţământul superior riscă să eşueze calitativ”, se mai arată în raportul Curţii de Conturi.

Mai departe, raportul arată că după anul 1990, numărul înmatriculărilor în învăţământul superior a crescut vertiginos, România înregistrând cea mai mare rată de creştere dintre toate ţările membre UE.

„Dar, evoluţia învăţământului superior a avut o dinamică proprie, necorelată cu cea a economiei. Nimeni nu a definit calitatea şi performanţa sistemului în termenii indicatorilor de output şi nimeni nu a tras la răspundere universităţile pentru eşecuri. Raţiunea de a exista a oricărui sistem de învăţământ superior este de a produce absolvenţi cu calificări, competente şi abilităţi compatibile cu standardele de calitate şi cu piaţa muncii şi care îşi găsesc loc de muncă pe această piaţă. Studenţii nu au fost priviţi ca beneficiari ai unei educaţii de calitate şi ai unor riscuri reduse de neinserţie pe piaţa muncii, corespunzător calificărilor şi competenţelor pe care trebuiau să le obţină”, se mai spune în raport.

Practic, crearea a numeroase universităţi, facultăţi, programe de studii şi specializări, nevalidate prin prisma calificărilor şi a standardelor, au constituit suportul unei expansiuni numerice importante, dar îndoielnică din punct de vedere al calităţii educaţiei. Citeşte mai mult pe Mediafax