Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut la patru luni cu 32%

Economica.net
17 05. 2013
imobiliare_21371100

În luna aprilie, la nivel naţional au fost înregistrate 74.937 tranzacţii, cu 6.439 mai multe faţă de luna precedentă şi cu 24.071 în creştere faţă de luna aprilie 2012.

Cele mai multe tranzacţii imobiliare au fost înregistrate în aprilie 2013 în Bucureşti – 5.564, Timiş – 4.351 şi Arad – 4.273. Cele mai puţine tranzacţii imobiliare au fost înregistrate în judeţele Teleorman – 468, Bistriţa-Năsăud – 595 şi Mehedinţi – 765.

De asemenea, la nivelul primelor patru luni au fost înregistrate 1,702 milioane operaţiuni de cadastru şi publicitate imobiliară în întreaga ţară. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut s-a consemnat o creştere de 21%.

Numai în luna aprilie 2013 numărul operaţiunilor de cadastru şi publicitate imobiliară înregistrate la nivel naţional a fost de 485.834, în creştere cu 42.365 faţă de luna martie 2013 şi cu 150.533 mai mult comparativ cu luna aprilie 2012. Cele mai multe operaţiuni au fost înregistrate în aprilie în Bucureşti – 30.094, Timiş – 26.721 şi Iaşi – 22.777.

Numărul ipotecilor şi al privilegiilor înscrise în cartea funciară în luna aprilie la nivelul întregii ţări a ajuns la 13.750, în creştere cu 2.751 comparativ cu luna martie a acestui an, respectiv în creştere cu 4.139 faţă de aprilie 2012. Cele mai multe ipoteci şi privilegii înscrise în cartea funciară au fost înregistrate în luna aprilie în Bucureşti – 1.712, Galaţi – 1.039 şi Ilfov – 963. La polul opus se situează judeţele Mehedinţi – 55, Olt – 62 şi Sălaj – 63.