Numărul turiştilor a crescut cu 16% în capitala Franţei, gazda Jocurilor Olimpice

02 08. 2024
paris 2024 olimpiada 534645765

Aproximativ 650.000 de turişti au vizitat Parisul între 24 şi 27 iulie, marcând o creştere de 16 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Numărul vizitatorilor francezi a crescut cu 17,3%, în timp ce numărul de vizitatorii străini a fost mai mare cu 14,8%. Dintre vizitatorii străini, călătorii veniţi din Statele Unite au reprezentat 15,5%, iar cei din Germania 6,3%.

Numărul turiştilor germani a crescut cu 42% faţă de anul precedent, conform cifrelor autorităţilor din Hexagon. Gradul de ocupare a hotelurilor din Paris, care au raportat recent un număr de camere neocupate, a crescut la aproape 90%. Acest lucru poate fi legat şi de preţurile, care, potrivit autorităţilor, au continuat să scadă.

În perioada premergătoare Jocurilor, preţurile erau încă percepute la un nivel înalt. Preţul mediu pentru o noapte într-un hotel din Paris pe 24 iulie a fost 258 euro (288 dolari). În iulie 2023, o cameră costa în medie 202 euro, iar în august 161 euro

Rezervările hoteliere sunt de aşteptat să crească cu 5-10% în perioada premergătoare Jocurilor Paralimpice, care vor avea loc în perioada 28 august – 8 septembrie.