Numărul turiştilor chinezi care au vizitat Bulgaria în primele opt luni din 2017 a crescut cu 50%

Economica.net
10 10. 2017
turisti_china_32761100

În august, aproximativ 2.200 de vizitatori din statul asiatic au venit în Bulgaria, cu 23,4% mai mulţi faţă de perioada similară din 2016.

Nikolina Angelkova a anunţat că în septembrie a fost deschis un centru de informaţii turistice în Shanghai, care va promova oportunităţile şi avantajele turismului bulgar şi va prezenta ţara ca o destinaţie turistică pentru tot cursul anului.

De asemenea, ministrul a anunţat că, în primele opt luni din acest an, peste 6,5 milioane de turişti străini au vizitat Bulgaria, o creştere de aproape 8% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În perioada ianuarie – iulie 2017, veniturile din turism s-au situat la aproximativ 3,8 miliarde de leva, un avans de aproape 11% faţă de primele şapte luni din 2016.

Conform datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (NSI), peste 10,6 milioane de turişti străini au vizitat anul trecut Bulgaria, în creştere cu 24,3% faţă de 2008.

Cei mai mulţi vizitatori străini au provenit din Germania (586.794, care au petrecut în medie 6,5 nopţi în Bulgaria) şi Rusia (538.348, cu 7,3 nopţi). Pe locul trei se află Macedonia, urmată de Turcia, România şi Serbia.

Destinaţiile preferate ale bulgarilor care au călătorit anul trecut peste hotare au fost Grecia, Turcia, Macedonia, Serbia, şi România.