Numărul uriaș de români care au investit în Bitcoin. Horia Gustă, Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF): Cripto nu a avut nicio regulă și a explodat în câțiva ani

Peste 600.000 de români investesc în criptomonede, spune Horia Gustă (foto), președintele Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF), care remarcă faptul că, în timp ce piețele de capital clasice se supun un pachet împovărător de reglementări venite de la nivelul UE, operatorii de criptomonede nu s-au supus până recent niciunei reguli.
Şerban Buşcu - sâm, 22 mart. 2025, 13:15
Numărul uriaș de români care au investit în Bitcoin. Horia Gustă, Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF): Cripto nu a avut nicio regulă și a explodat în câțiva ani

“Se pare că avem, în România, 600.000 de utilizatori de cripto. Mă gândeam ce înseamnă o piață nereglementată încă. Bursa are 220.000 de investitori adunați cu multe eforturi. Piața de capital a crescut cu eforturi foarte mari făcute de ASF, de ISF, de jucătorii din piață. E greu să le spui oamenilor ce înseamnă aceste investiții. Toți cei din piață fac educație financiară. Toți investitorii sunt rezultatul a ani de zile de muncă”, a declarant Gustă la cea de-a noua ediție a Conferinței Europene a Serviciilor Financiare (ECFS 2025), organizată de Institutul de Studii Financiare (ISF).

Potrivit acestuia, în condițiile unei reglementări tot mai stricte, piețele clasice nu au cum să țină pasul cu cele bazate pe noile tehnologii, iar acest fapt induce riscuri semnificative. “Până unde merge conformitatea? E neapărat nevoie de ea? Ce am putea face să inovăm mai mult? Europa e așa reglementată încât nu o să găsiți reclamă la niciun fond de investiții. Sunt multe reglementări și nu ajută. Cripto nu a avut nicio regulă și s-a dezvoltat în câțiva ani”, a continuat președintele AAF.

Sorin Mititelu, vicepreședinte ASF, apreciază că schimbările vor continua și tehnologia își va spune cuvântul în toate piețele financiare. “Digitalizarea este atât de prezentă în viața noastră încât probabil că luăm multe lucruri de la sine. Și totuși, sunt multe de făcut. Procesul de transformare al economiei este doar la început. Multe se vor întâmpla datorită evoluției tehnologiei. Prima reacție este aceea de respingere pentru că înseamnă un nou cadru și costuri suplimentare, dar evoluția va continua”, a spus oficialul ASF.

Sorin Mititelu numește și mai multe schimbări punctuale care vor veni pe măsură ce tehnologia avansează și reglementările se adaptează acestor transformări. “După ce va  exista control asupra datelor, următorul pas este punerea acestor date la comun pentru toate entitățile financiare. Se va face pasul spre open finance. Vedem deja beneficii de acest tip în aplicațiile pentru plăți. Deja putem opera transferul de fonduri de pe o singură aplicație cu acces de la mai mulți furnizori. Tranziția este pe mai multe dimensiuni, iar aceasta cu datele este, la rândul ei, foarte importantă. Se dorește, pe lângă portabilitatea datelor, interoperarea lor și generarea de relații. Acest lucru va aduce beneficii clare în asigurările agricole, asigurările de sănătate și chiar asigurările auto. De ce? Pentru că pe baza partajării datelor pot fi dezvoltate produse care astăzi este imposibil să fie realizate. De exemplu, asigurări bazate pe utilizare. Datele vor fi utilizate în timp real și astfel  pot fi automatizate procesele de plată a despăgubirilor, fiind  colectate date din teren. Sunt deja soluții care vor fi folosite în manieră extinsă. În domeniul medical, prin colectarea de date pot fi făcute o serie de recomandări și atenționări  astfel încât beneficiarul să știe că este în situație de risc și să își ajusteze comportamentul. Pot fi exemple bazate pe această posibilitate și în domeniul asigurărilor auto. Poate fi urmărit în timp real comportamentul șoferilor și chiar poate fi evaluat în timp real impactul unui eventual accident”, a arătat vicepreședintele ASF.

Riscurile exploziei tehnologice

Rectorul Universității “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Daniel Breaz, a insistat, pe de altă parte, asupra riscurilor care vin împreună cu digitalizarea și în special cu utlizarea pe scară largă a Inteligenței Artificiale. “Devine cea mai periculoasă armă de manipulare. Ca să știi să iei informația corectă, trebuie să știi să cauți. Se discută de doi ani mai intens despre AI și toată lumea e fericită, dar AI a apărut odată cu apariția primului microcip. S-a dezvoltat pentru că avem baze de date mai complexe, dar tot la “0” și “1” se limitează. Veți vedea că dacă puneți întrebarea în cinci feluri diferite, nu veți avea două răspunsuri similare, pentru că inteligența artificială caută să satisfacă utilizatorul. În final tot mintea umană decide”, a spus profesorul universitar doctor.

Valentin Ionescu, președintele ISF, identifică, punctual, mai multe riscuri generate de utilizarea AI. Iată care sunt acestea: discriminarea și prejudecățile algoritmice, lipsa transparenței și explicabilității, risc de securitate cibernetică și atacuri, dependența de date necorecte sau incomplete. Probleme legate de conformitatea cu reglementările.

Sintetizând cele spuse de ceilalți vorbitori, Marian Siminică, directorul ISF, trage concluziile. “Tranziția digitală este abia la început și continuă. Tendința este de trecere de la procese spre produse. Vorbeam  acum ceva vreme despre a digitzaliza activități, astăzi deja se discută despre produse financiare digitale personalizate. Produse mult mai avantajoase, care să optimizeze și costurile achizițiilor: asigurări agricole, asigurări de sănătate și chiar de bunuri. Am constatat că piața de servicii financiare este în creștere, ceea ce un lucru foarte bun. M-am lămurit că rezistența la schimbare este limită, dar această limită va fi depășite. Există provocări de care ne lovim zi de zi. Va fi o activitate intensă de a lucra cu clienții pentru a îi convinge de necesitatea transformărilor digitale“, a punctat Siminică.

 

 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Israelienii de la Econergy negociază vânzarea unui nou proiect fotovoltaic din România
Israelienii de la Econergy negociază vânzarea unui nou proiect fotovoltaic din România
Compania israeliană Econergy, unul dintre cei mai activi investitori în regenerabile din România, negociază acum vânzarea unui proiect fotovoltaic de 75 MW din România....
Ultima vară de pace? Un atac rusesc asupra UE e posibil din toamnă – Sonke Neitzel, expert militar, profesor și istoric
Ultima vară de pace? Un atac rusesc asupra UE e posibil din toamnă – Sonke Neitzel, expert militar, profesor și ...
Un atac rusesc asupra NATO este posibil încă din această toamnă, a declarat expertul militar, istoricul și profesorul ...
Unii europeni îşi regândesc planurile de călătorie în SUA, în semn de protest faţă de Trump (Reuters)
Unii europeni îşi regândesc planurile de călătorie în SUA, în semn de protest faţă de Trump (Reuters)
Danezii, germanii şi alţi europeni îşi regândesc planurile de călătorie ca urmare a deciziilor preşedintelui american ...
Criza ouălor – SUA dublează importurile din Brazilia
Criza ouălor – SUA dublează importurile din Brazilia
Statele Unite aproape au dublat importurile de ouă din Brazilia, utilizate altădată doar pentru hrana animalelor de companie, ...